iPhone X e printre cele mai bune invenții din 2017, conform TIME

iPhone X e printre cele mai bune invenții din 2017, conform TIME

Cu cât ne apropiem de finele acestui an, publicații importante vor lansa un top al lansărilor. În cazul revistei TIME, iPhone X este printre cele mai bune invenții.

Revista americană TIME a publicat în urmă cu câteva zile o listă cu cele mai bune 25 de invenții din 2017. Aceasta poate fi accesată în întregime la acest link. Deși nu sunt sigur că ar fi prima oară când se întâmplă acest lucru, cei de la Apple pot celebra că au fost incluși în respectivul clasamentul cu cel mai scump telefon al lor.

iPhone X este un smartphone atrăgător și capabil. În același timp, implică o investiție exorbitantă, mai ales dacă avem în vedere faptul că vorbim totuși de un telefon. Atuurile sale importante sunt date de ecranul ce acoperă toată partea din față a dispozitivului și de prezența unui cumul important de senzori utilizați pentru mecanismul de autentificare Face ID.

În descrierea publicației, prezența terminalului în lista de cele mai bune 25 de invenții din 2017 a fost justificată prin cât de sofisticat este. Implementarea tehnologiei de realitate augmentativă a fost de asemenea definită ca fiind un plus important. Deși nu se poate spune că ordinea invențiilor din listă a fost realizată pe o serie de argumente foarte solide, mai există câteva elemente ce merită toată atenția.

Jibo, de exemplu, este unul dintre primii roboți personali ce are abilitatea de a socializa cu proprietarul său, pe lângă faptul că îndeplinește o serie de funcții de supraveghere. eSight este o pereche de ochelari miraculoși ce pot să redea vederea persoanelor nevăzătoare prin intermediul unor camere performante. Deși costă aproximativ 10.000 de dolari, au intrat deja în posesia a 1000 de persoane. Tesla Model 3 este o altă inovație care a intrat în top, pentru că reprezintă primul pas important pentru a aduce visul mașinilor electrice în mâinile unei mase numeroase de șoferi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: