Cum instalezi Android Oreo, chiar dacă n-ai primit notificare oficială

Cum instalezi Android Oreo, chiar dacă n-ai primit notificare oficială
12:00 05.09.2017

Dacă nu mai ai răbdare până când noul sistem de operare de la Google îți ajunge pe mobil, învață cum instalezi Android Oreo rapid pe Pixel sau Nexus.

În urmă cu câteva săptămâni, cei de la Google au nunțat varianta finală de Android Oreo 8.0. Ca de fiecare dată, aceasta este disponibilă în prima fază utilizatorilor de dispozitive certificate de Google, telefoanele Nexus și Pixel. Din păcate, pentru că aceste gadgeturi se vând și prin intermediul operatorilor locali de telefonie, degeaba ai un Pixel, pentru că s-ar putea să aștepți câteva luni până când vei trece la Oreo.

Motivul din spatele acestei situații neplăcute este același care stă la baza fragmentării platformei Android, dar în acest caz particular contează mai puțin. Important este că există o cale prin care poți afla cum instalezi Android Oreo acum pe Pixel sau Nexus.  Deși vorbim de versiunea finală de Android 8.0, procesul implică înscrierea în programul beta al Google. Imediat după ce ți-ai instalat noul sistem de operare, poți ieși din respectivul program, dar având în vedere că vorbim de actualizarea SO-ului, este recomandat de fiecare dată să faci un backup la toate datele tale importante.

Pixel XL enroll

Ca să te înscrii în Android Beta Program, trebuie să accesezi acest link și să te autentifici cu contul tău Google. Dacă ai mai multe, folosește-l pe cel pe care îl ai asociat dispozitivului Nexus sau Pixel pe care îl dorești actualizat. Imediat vei întâmpina o fereastră precum cea de mai sus cu modelul telefonului tău. Apasă pe Enroll pentru a-ți înscrie aparatul în program.

Android Oreo instalarea nexus si pixel

După acest pas, ar trebui să fie doar o chestiune de timp până când vei fi notificat dacă Android Oreo este disponibil în variantă finală sub formă de notificare pe calea aerului. Notificarea ar trebui să fie foarte similară cu cea din imaginea de mai sus. Ca referință, este foarte important să nu scrie beta nicăieri în fereastra respectivă, doar atunci vei ști că urmează să instalezi noul sistem de operare.

Pixel XL unenroll

Instalarea efectivă ar trebui să dureze între 10 și 20 de minute, în funcție performanța terminalului și de spațiul liber. La final, dacă nu mai vrei să faci parte din programul Android Beta Program, poți folosi același link pentru a apăsa pe butonul Unenroll Device. Din nou, merită reținut că acest proces nu ar trebui să implice nici un fel de riscuri, dar o copie de siguranță a datelor este recomandabilă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI