Android Oreo: ce telefoane vor primi noul sistem de operare

Android Oreo: ce telefoane vor primi noul sistem de operare
George Stanciu
15:45 22.08.2017

Android Oreo s-a lansat în urmă cu doar o zi și a ajuns deja pe anumite telefoane, însă rata de adopție în rândul producătorilor este destul de variabilă.

Deja știm care sunt noutățile pe care le aduce a opta versiune a sistemului de operare Android, însă mai sunt câteva lucruri de pus la punct. Cu siguranță, cea mai importantă întrebare se leagă de producători și de decizia fiecăruia de a aduce Android O pe telefoanele sale. Când și dacă telefoanele vor beneficia, putem afla din câteva informații.

Telefoanele din gama Pixel și Nexus au început să primească deja update-ul pentru Android 8, arătând că Google se ține de promisiune și o face extrem de repede, contrar așteptărilor. Ce fac ceilalți producători, însă?

Din partea BlackBerry, un purtător de cuvânt a confirmat că BlackBerry KEYone va primi upgrade-ul, fără să ofere o dată estimativă. În manieră similară, HTC a anunțat că U11 va primi noul Android 8, dar ”mai multe informații vor fi oferite în viitor”, conform unui purtător de cuvânt.

LG are ceva în plan cu Android O, având în vedere că au postat pe Twitter un teaser cu Oreo, înainte de eclipsa de ieri. Sunt șanse ca LG V30 să primească din start noul sistem, iar alte telefoane de top ale companiei să urmeze la upgrade, deși compania nu a făcut niciun comentariu oficial.

Și Motorola are planuri de bine, dar compania este mai precaută, un purtător de cuvânt afirmând că sistemul va fi implementat când va fi complet. Aceștia spun că ”vom începe să lucrăm la noul cod pentru dispozitivele noastre; știm că upgrade-urile sunt importante și că trebuie să ne asigurăm că performanțele telefoanelor rămân la un nivel ridicat”.

OnePlus a anunțat într-un mod semi-oficial că Android Oreo va ajunge pe modelele 3 și 3T anul acesta și este foarte probabil ca și modelul 5 să primească update-ul în același timp.

Cei de la Samsung își văd de treaba lor, ca întotdeauna, deși e mai mult ca sigur că S8, S8+ și Note 8 vor primi acest upgrade în viitorul apropiat. Sunt șanse să aflăm mai multe în cadrul lansării de mâine a lui Galaxy Note 8.

Sony nu a oferit un punct de vedere oficial față de telefoanele din gama Xperia, dar e foarte probabil ca X, XZ și XA să fie primele de pe listă care să beneficieze de Android 8.

Comentarii
loading...