Au apărut primele imagini oficiale cu personajele din noul Star Wars

Claudiu Râpan
Claudiu Râpan
17.07.2017

Data de lansare pentru Star Wars: Ultimii Jedi se apropie cu pași extrem de repezi. Până atunci, Disney a dat publicității afișele oficiale cu personajele vechi și noi care vor lua parte la acțiunea din noul film. Ele și-au făcut apariția la evenimentul D23 al lui Disney și îi prezintă într-o lumină nouă pe Rey, Leia, Luke, Finn, Kylo Ren și Poe Dameron. Toți poartă costume de culoare roșie, pentru a fi în ton cu filmul.

În fiecare poză, culoarea roșie arată ca un fel de pată mai mare de sânge. Precum Episodul 5, The Empire Strikes Back, a doua parte a trilogiei care continuă clasicele Star Wars va fi mult mai întunecată decât pelicula predecesoare, The Force Awakens. Noul film Star Wars va fi lansat în cinematografe pe 15 decembrie. Pe lângă noile afișe, Disney a lansat și un clip video de tip ”behind the scenes” pentru The Last Jedi. Pe acesta îl puteți vedea aici.

În plus, Disney a dat publicității și câteva minute de gameplay din următorul joc al francizei, Star Wars Battlefront 2. De asemenea, a fost anunțat și un parteneriat de dezvoltare cu Lenovo în ceea ce privește un headset de realitate augmentată. Acesta este dezvoltat special pentru experiențe Star Wars și le va permite ultilizatorilor să se joace șah virtual (cel din Episodul 4, de pe Milennium Falcon) și să se antreneze la mânuit sabia laser, scrie Gamespot.com.

Star Wars: The Last Jedi este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2017. El va continua povestea epică începută de George Lucas în anii ’70, reunind atât personaje vechi cât și noi.

Etichete:
Comentarii