19 apr. 2017 | 13:30

Galaxy S8 este surprinzător de greu de reparat, conform iFixit

ACTUALITATE
Galaxy S8 este surprinzător de greu de reparat, conform iFixit

Dacă stricați un Galaxy S8 după ce a expirat garanția, s-ar putea să vă coste surprinzător de mult reparația din cauza gradului de dificultate.

Pe lângă cei care ating performanța de a-și schimba smartphone-ul în fiecare an, majoritatea utilizatorilor se mulțumesc să-și schimbe telefonul o dată la 2-3 ani. În contextul în care perioada de garanție depășește rareori un an, posibilitățile de reparație în afara garanției ar trebui să fie destul de serios luate în considerare. Nu de alta, dar este destul de posibil ca bateria să nu mai țină sau ecranul să se spargă și nu ți-ai dori să dai pe reparație cât pe un telefon nou.

Răspunsul la aceste întrebări în legătură cu fiabilitatea pe termen lung a Galaxy S8 l-am primit de la cei de la iFixit. Cum au făcut de altfel cu majoritatea gadgeturilor de top, inginerii iFixit au dezasamblat cu precizie cât mai mare noul vârf de gamă al sud coreenilor pentru ca voi să nu fiți nevoiți să faceți același lucru.

În urma experienței de demontare a telefonului și a dificultăților întâmpinate, Galaxy S8 a primit nota 4 din 10. Cu alte cuvinte, nu este imposibil de reparat, dar având în vedere că nota este mai mică decât 5, vă puteți aștepta la un grad foarte ridicat de dificultate. Ca un scurt istoric, Galaxy S7 a primit anul trecut 3 din 10, deci se poate spune că S8 este un upgrade în față de modelul de acum un an. În același test de ușurință la reparare, Galaxy S6 a primit tot 4 din 10 la fel ca S8.

Partea bună în privința interiorului Galaxy S8 este aspectul modular al întregii ecuații. Practic, fiecare componentă este destul de evidentă și poate fi înlocuită separat, nu ca o parte dintr-un ansamblu. Problemele apar în momentul în care vreți să ajungeți la baterie. Aceasta este lipită cu un adeziv special, la fel ca alte câteva elemente care sunt atașate cu lipici de spatele carcasei. Panoul curbat foarte atractiv confirmă din nou că este imposibil să schimbi sticla fără să strici ecranul.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele