Fitbit a inaugurat primul centru de cercetare și dezvoltare din România

Fitbit a inaugurat primul centru de cercetare și dezvoltare din România
14:33 14.09.2017

Cei de la Fitbit au planuri mari, iar pentru a reuși asta, au deschis în România un centru de cercetare și dezvoltare, pe care l-au inaugurat astăzi.

Chiar dacă n-ai purtat până acum vreun accesoriu de la ei, cu siguranță ai auzit de Fitbit, compania care produce brățări inteligente, acestea având scopul și potențialul de a te motiva să duci o viață mai bună, cel puțin prin prisma mișcării. La funcțiile de bază s-au mai adăugat și alte minunății de-a lungul timpului, iar odată cu deschiderea noului birou din buricul târgului, aflat la umbra Guvernului, ne așteptăm să vedem și mai multe noutăți în cadrul produselor. Trebuie să menționăm și faptul că noul birou de cercetare și dezvoltare nu este doar primul din România, ci și cel mai mare de pe continentul european.

James Park și Eric Friedman, fondatorii companiei și actualii CEO, respectiv CTO, au venit pentru prima dată la noi în țară odată cu ocazia inaugurării noului birou, iar în mica prezentare am aflat câte ceva despre viziunea acestora asupra companiei. Poate e puțin surprinzător, dar cei de la Fitbit nu mizează pe numere brute atunci când vorbesc despre viitor. Au în jur de 100 de angajați în noul sediu și nu mai vor alți 10 sau 20; îi vor, însă, pe cei mai buni pe care îi pot găsi.

Unul dintre responsabilii pentru găsirea talentelor este Andrei Pitiș, actual VP Engineering și lider al departamentului din București. Dacă vă sună cunoscut numele, asta se întâmplă deoarece Pitiș este fondatorul Vector Watch, companie cumpărată de către Fitbit la începutul acestui an. Compania a ajuns în portofoliul Fitbit atât datorită echipei bine pregătite, dar și datorită entuziasmului lui Pitiș, remarcat de către Friedman. Tot pe această cale am aflat că planurile de investiție ale Fitbit în România sunt departe de a se fi terminat, inaugurarea biroului de cercetare fiind un prim pas pentru noi proiecte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: