De la Iohannis la Salam, această aplicație le schimbă fețele complet

De la Iohannis la Salam, această aplicație le schimbă fețele complet
14:31 24.10.2017

Această aplicație pune oamenii în cele mai dubioase ipostaze, dar savuroase pentru privitori. De la Iohannis până la Salam, fețele astea te vor face să-i vezi cu alți ochi.

FaceApp este aplicația tuturor, indiferent de vârstă, gen, orientare sexuală sau etnie și asta pentru că poate simula oricare dintre aceste situații. Este o aplicație disponibilă pentru iOS și Android și dezvoltată de o companie rusească, Wireless Lab. Ea utilizează tehnologia rețelelor neurale pentru a genera automat transformări cât de cât realiste ale fețelor din fotografii. Poate face ca o față să zâmbească, să arate mai tânără sau mai bătrână și poate schimba și genul.

FaceApp a fost lansată pe iOS în ianuarie 2017 și pe Android în februarie 2017. Probabil că deja ai văzut poze trecute prin ea în News Feed. La începutul existenței sale, FaceApp putea schimba și culoarea pielii, făcând negrii să pară europeni, însă, după multe critici și acuzații legate de rasism, ea a fost îndepărtată. Mai existau câteva filtre de etnie descrise ca ”alb”, ”negru”, ”asiatic” sau ”indian”, însă și ele au dispărut, tot din aceleași motive.

Nu știu cât de utilă și importantă este aplicația FaceApp, însă ar trebui să fie prezentă și pe telefonul tău, măcar de amuzament. Spun asta pentru că m-am jucat puțin cu ea și a fost chiar amuzant, mai ales că am trecut diferiți oameni, cunoscuți de altfel, prin câteva schimbări mai mult sau mai puțin dorite. Cu siguranță nu-i voi vedea vreodată așa.

Am ales 10 personalități pe care tot românul l-a văzut măcar o dată la televizor. Nu știu cât de curios ai fost sau dacă te-ai gândit vreodată la cum ar arăta Firea cheală sau la Dragnea ca femeie, însă eu am fost.

Politicieni trecuți prin FaceApp

Trump e mai frumos ca femeie decât ca bărbat
Băsescu ar trebui să-și lase barbă, n-ar fi rău
Hagi femeie seamănă cu tipa din ”O floare și doi grădinari”
Udrea s-a cam neglijat în ultima perioadă și n-a mai trecut pe la salon
Până și FaceApp îi spune că n-ar fi rău să-și schimbe dinții
Îți vine să crezi că acest bărbat se află la conducerea Capitalei?
Bine că s-a născut bărbat. Ca femeie sigur n-avea atât succes
Halep poate să îmbătrânească liniștită
Badea pare mai blând la bătrânețe
Iohannis trebuie să învețe să zâmbească
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI