Povestea evacuări de la Dunkirk, spusă în imagini color: Poze istorice cu flota civilă

Povestea evacuări de la Dunkirk, spusă în imagini color: Poze istorice cu flota civilă

Odată cu lansarea filmului lui Cristopher Nolan, povestea evacuării teribile de la Dunkirk, din 1940, a revenit în prim plan. Poți citi părerile noastre despre filmul Dunkirk la noi pe site. Între timp, avem și niște poze istorice, color, care surprind esența acestei povești, sentimentele pe care soldații britanici și francezi le trăiau în timp ce erau salvați din ghearele germanilor.

Pentru cine nu a văzut filmul lui Nolan, evacuarea de la Dunkirk a fost facilitată de flota civilă britanică, care era formată din nave mici private, rechiziționate de Royal Navy. Peste o sută de astfel de ambarcațiuni au fost aruncate în focul de pe Canalul Mânecii și au reușit să salveze aproximativ 338.000 de oameni de pe plaja franceză. Operațiunea Dynamo, așa cum a fost evacuarea numită, a fost una dintre cele mai mari care au avut loc vreodată.

Pozele de mai jos reflectă durerea și ororile pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a cauzat tuturor combatanților, indiferent de țara despre care vorbim. Ele sunt cu atât mai rare, deoarece sunt color, spune Daily Mail.

Unul dintre numeroasele distrugătoare ale Marinei Britanice

dunkirk

Soldați, așteptând să ajungă acasă

dunkirk

Flota civilă se putea apropia mai mult de plajă și putea evacua mai rapid trupele blocate

dunkirk

Camarazi de război

dunkirk

Aglomerație

dunkirk

Fort construit pentru apărarea orașului Dunkirk

dunkirk

Acasă, în sfârșit

dunkirk

Evacuare

dunkirk

Orizontul Negru

dunkirk

Pescadoare mobilizate pe Canalul Mânecii, 1940

dunkirk

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI