03 dec. 2017 | 10:00

Dosarele X: Deep State e jocul pentru fanii adevărați ai serialului

VIDEO VIDEO

Dosarele X se pregătește să se transforme într-un joc de aventură cross-platform, în speranța că va genera și mai mulți fani pentru îndrăgitul serial.

După o serie limitată de șase episoade lansată în luna ianuarie a anului trecut, serialul Dosarele X se pregătește să revină pe ecranele televizoarelor la începutul anului viitor. De această dată însă, nu este foarte clar dacă vom vorbi tot de o mini serie sau de un sezon normal de 10, 12 sau 20 de episoade. Un lucru este însă sigur, Gillian Anderson și David Duchovny își vor reitera rolurile principale din serial în poziția agenților FBI Scully și Mulder.

Premiera noului sezon va avea loc pe 3 ianuarie în Statele Unite, dar nu cred că va trece foarte mult timp până episoadele noi vor fi preluate de televiziunile de la noi.

Pe 6 februarie 2018, la aproximativ o lună după premiera serialului, va fi lansat un joc intitulat Dosarele X: Deep State. Din trailer, noul joc pare să fie unul de aventură în stilul creațiilor episodice de la Telltale Games. Jucătorul este pus în poziția de agent FBI, chiar dacă nu va interpreta rolul lui Scully sau Mulder.

Ca agent, în Dosarele X: Deep State, vei fi nevoit să rezolvi cazuri, să descoperi indicii și să obții informații de la diverși martori. Acțiunea din joc va fi legată destul de mult de ce s-a întâmplat în serial. Aparent, toate evenimente in-game au loc între sezoanele nouă și zece al show-ului de la TV. În acea perioadă a avut loc invazia extratereștrilor, dacă nu îți mai aduci aminte.

Jocul va fi unul gratuit, în formatul free-to-play. Asta înseamnă că va încerca să te tenteze cu achiziții in-app, deși nu este foarte clar ce vor implica microtranzacțiile cu pricina. Cel mai probabil, va fi vorba de detalii de ordin estetic, având în vedere că, la începutul jocului, ai câteva opțiuni prin intermediul căror îți poți personaliza personajul cu care vei îndeplini misiunile. Jocul va fi disponibil pentru iOS, Android și Facebook.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele