Dispozitivul care te curentează atunci când adormi la volan

Dispozitivul care te curentează atunci când adormi la volan
Claudiu Râpan
Claudiu Râpan
17:47 31.07.2017

Una dintre cauzele cel mai des întâlnite care stau în spatele accidentelor mortale este oboseala. Foarte mulți șoferi nu se opresc din condus atunci când experimentează primele semne de oboseală și ajung să și adoarmă la volan. De acolo până la un accident mortal mai e doar un pas. Însă acum există un dispozititv care are grijă ca tu să nu ațipești atunci când conduci.

Dispozitivul se numește Steer și este creat de un startup din Riga, capitala Letoniei. Acesta se atașează încheieturii, precum un ceas, și măsoară atent nivelul de transpirație și rapiditatea bătăilor inimii. Din acești doi parametri el își dă seama de momentul în care ești pe cale să adormi și livrează un impuls electric care e menit să creeze disconfort fizic. Practic, emite o atenționare șoferului.

Dacă bătăile inimii scad cu câte zece pe minut, sau dacă umezeala pielii se accentuează, brățara va trimite o vibrație scurtă și va atenționa șoferul cu ajutorul unei lumini galbene, de siguranță. Dacă parametrii scad în continuare, conducătorul auto va avea parte de un șoc electric, însoțit de o atenționare cu lumină roșie. Șocul va crește nivelul de activitate neurală a șoferului și îl va face pe acesta conștient de situația în care se află.

Startup-ul leton a decis să finanțeze costurile de producere a brățării cu ajutorul unei campanii de crowdfunding pe Kickstarter. Aceasta avea un target setat de 5.000 de euro, care a fost de mult depășit. Compania a strâns, până în momentul de față, peste 30.000 de euro. Produsul inovativ se va vinde la prețul de 109 euro și va fi disponibil în Uniunea Europeană, notează DigitalTrends.com.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI