Detroit: Become Human va fi unul dintre jocurile care să te facă să-ți pui întrebări

Detroit: Become Human va fi unul dintre jocurile care să te facă să-ți pui întrebări
09:00 23.06.2017

La E3 2017, Sony a găzduit jocul Detroit: Become Human, un produs care e atât pentru entertainment, cât și despre viitor.

Detroit: Become Human e produs de Quantic Dream și va fi un titlu lansat în exclusivitate pe Sony PlayStation 4. La E3 2017 a avut unul dintre locurile bune din sală și un public destul de numeros care aștepta să-l încerce. A fost prezentat pe scurt în conferința de presă a Sony înainte de eveniment, iar la E3 am avut ocazia să trec prin prima fază a poveștii jocului.

Genul la care ar trebui să raportezi Detroit este interactive drama, adică un produs de divertisment cu care vei interacționa și în care vei lua câteva decizii, astfel încât să duci acțiunea într-o direcție sau alta. Dacă alegi prost, secvența de gameplay se oprește acolo și celelalte personaje din joc îți vor reproșa lucruri. Ce-i plăcut la Detroit este însă ideea din spatele acțiunii și ceea ce ar putea să stârnească în public.

Oameni cu abilități cibernetice, pe scurt, androizi, sunt ținuți ca sclavi în magazine, în munci de rutină, adică ceea ce ne dorim de la roboții care vor popula orașele viitorului. Totuși, roboții aceștia se mai și trezesc la viață și atunci încep să-și ceară anumite drepturi și, de ce nu? să înceapă o revoluție. Ea este condusă de Marcus în acest caz, un tip care vrea să elibereze toți androizii din jugul omului.

Cu fiecare eliberare, și aici a fost și acțiunea în ceea ce a fost prezentat la E3 2017, Marcus îi întreabă dacă-i sunt alături sau nu. Androizii îl vor susține, până la urmă le-a redat libertatea, și așa începe acțiunea pe două direcții: pacifistă sau violentă. Eu am ales violența în demoul disponibil în zona Sony de la conferință și am ajuns să incendiez magazine, să mâzgălesc pereți, să sparg vitrine și stații de autobuz și, în final, să fug de poliție, că o bătaie în stradă nu era cel mai bun lucru. A, și androizii mor, doar că sângele lor nu-i chiar roșu și tristețea nu-i chiar așa de mare.

Pentru cei care apreciază Grey’s Anatomy, ar trebui reținut și că Jesse Wiliams este Marcus, un android decis să fie lider revoluționar și să ceară pentru cei ai lui drepturi. Jocul va fi anunțat în curând și este unul dintre titlurile care merită așteptarea. Nu-i vorba atât despre cât de violente pot deveni acțiunile, cât de distractiv e jocul, ci de cum să-ți planifici acțiunile pentru un rezultat mai bun. Și pentru cine nu mai ține socoteala, Detroit e orașul din care a pornit și Robocop, iar acum jocul acesta vrea să-ți prezinte cât de cât cum arată o revoluție condusă de entități care nu sunt umane.