Premieră pentru Hubble: planeta neagră care absoarbe energia unei stele

Premieră pentru Hubble: planeta neagră care absoarbe energia unei stele

Exoplaneta adună lumina de la stea și nu dă nimic înapoi. În schimb, steaua îndepărtează atmosfera planetei și o devorează încet.

Oamenii de știință au descoperit planeta încă din 2008, dar observațiile recente, făcute cu telescopul spațial Hubble, arată că planeta este chiar neobișnuită. Într-un studiu publicat în The Astrophysical Journal, cercetătorii au dezvăluit că WASP-12b este mult mai întunecată decât au arătat telescoapele de la sol.

De obicei, planetele de asemenea dimensiune și de un asemenea tip reflectă în jur de 40% din lumina pe care o primesc de la steaua în jurul căreia orbitează, dar această planetă absoarbe aproximativ 94% din lumină. Ceea ce este și mai impresionant este distanța scurtă pe care lumina trebuie să o traverseze. WASP-12b este masivă, dar orbitează la o distanță de doar 3,5 milioane de kilometri de steaua ei.

Prin comparație, Pământul, care este mult mai mic, orbitează Soarele la o distanță de aproape 150 de milioane de kilometri. Acest timp relativ scurt de călătorie înseamnă că planeta realizează o orbită completă în aproximativ 24 de ore. Cu alte cuvinte, un an pe această planetă este echivalentul unei zile pe planetă. 

Planeta este, de asemenea, în rotație sincronă cu steaua sa, cu o parte luminată constant și una prinsă într-o noapte nesfârșită. Apropierea înseamnă, de asemenea, că partea „de zi” a planetei devine extrem de fierbinte, ajungând la peste 2.500 de grade Celsius.  Lipsa de reflexie înseamnă că planeta convertește toată lumina în căldură, menținând o temperatură constantă. De asemenea, aceasta face ca planeta să pară neagră pentru observatori.

Steaua nu lasă planeta să-i „fure” lumina fără repercursiuni: destramă încet, dar sigur, atmosfera acesteia. Deși este o descoperire impresionantă, aceasta nu este prima planetă întunecată pe care oamenii de știință au localizat-o. În 2011, cercetătorii au descoperit că un alt gigant de gaz fierbinte, TrEs 2b, avea o suprafață mai neagră decât vopselele de cărbune sau acrilic, absorbind aproape toată lumina care o atingea.

Citește și:
Etichete: