De acum poți juca primul Tomb Raider direct în browser

De acum poți juca primul Tomb Raider direct în browser
George Stanciu
12:01 26.04.2017

Clasicul joc Tomb Raider are parte de atenție sporită din partea unor fani care au recreat titlul de la zero.

Primul joc din seria Tomb Raider a apărut în 1996 și a deschis calea unei serii întregi de jocuri de aventură, care o au ca protagonistă pe Lara Croft. De-a lungul a mai bine de douăzeci de ani, universul de joc a evoluat masiv și avem parte de grafică din ce în ce mai realistă. Asta nu înseamnă că titlurile clasice nu mai sunt de actualitate.

În ultimii patru ani, un grup de dezvoltatori pasionați au lucrat la recreerea primelor cinci jocuri din serie, în cadrul proiectului OpenTomb. Jocurile sunt recreate de la zero, iar nivelul City of Vilcabamba este disponibil chiar și în browser, putând fi accesat aici.

Echipa OpenTomb nu a avut posibilitatea de a obține codul sursă original al jocului de la Square Enix, în ciuda încercărilor repetate, astfel că membrii echipei au decis să reconstruiască jocul.

Aceștia au creat un alt motor grafic și au scris un nou cod pentru joc, acesta putând beneficia de avantajele procesoarelor și plăcilor grafice moderne.

Noul joc open-source plasează OpenTomb într-o categorie aparte față de alte moduri și variante disponibile, care clonează motorul original al jocului.

”Cu cât un motor grafic este mai vechi, cu atât devine mai puțin compatibil cu sistemele noi, dar în cazul OpenTomb, acesta poate fi portat pe orice platformă”, spun dezvoltatorii pe GitHub. ”Indiferent cât de avansate sunt metodele de clonare, rămâi limitat de motorul original, dar cu un motor grafic open-source, aceste probleme dispar”, mai arată dezvoltatorii, citați de engadget.com.

Proiectul este unul ambițios și nivelul de mai sus este primul disponibil, dar este un start bun pentru recrearea întregului joc.

Comentarii
loading...