Cum transformi un PDF în Word simplu și rapid cu Abbyy FineReader 14

, 18 Mai, 13:56

Folosesc soluțiile celor de la Abbyy de mai bine de zece ani, dar niciodată nu a fost mai simplu să înveți cum transformi un PDF în Word decât cu FineReader 14.

Majoritatea documentelor cu care interacționăm online sunt PDF-uri. Formatul de fișiere al celor de la Adobe este foarte eficient pentru securizarea informațiilor, permite protejarea prin parolă și previne editarea de către destinatar. Există însă destul de multe situații în care ți-ai dori să poți edita un PDF, chiar și unul creat de tine căruia i-ai pierdut sursa. S-ar putea să ai nevoie să creezi un document Word sau Excel cu o secțiune dintr-un PDF sau te-ai putea lovi de un scenariu în care informațiile din mai multe PDF-uri trebuie agregate într-un singur fișier.

Motivele sunt multiple, important este să ai o singură aplicație care facilitază procesul și pe care te poți baza că nu este nevoie să parcurgi un document de mai multe ori pentru a-l verifica după conversie. Acest nivel de siguranță și calitate a rezultatului final îl oferă Abbyy FineReader 14. Cea mai recentă versiune a popularei aplicații de tip OCR vine cu o serie stufoasă de noutăți și te ajută să afli cât mai repede cum transformi un PDF în Word. În plus, este complet irelevant dacă vrei să transformi un singur fișier sau 10. În ambele situații, poți alege ca rezultatul final să fie un singur document Word sau să ai o listă de fișiere individuale.

Selectie documente

Cum transformi un PDF în Word în câțiva pași

Abbyy FineReader 14 este cea mai recentă versiune a programului ce a fost lansată la începutul acestui an. Aceasta include o serie foarte stufoasă de funcții și permite atât conversia din fișiere PDF sau imagini în documente editabile cât și realizarea de PDF-uri dintr-o varietate foarte mare de fișiere. Întregul set de noutăți l-am detaliat imediat după lansare în această știre – ABBYY FineReader 14 promite să te scape de hârțogăraie și să-ți ușureze munca.

Prima oară am explicat cum transformi un PDF în Word în urmă cu aproximativ 2 ani – Cum transformi o pagină scanată, o poză sau un PDF în document Word. La momentul respectiv, am folosit Abbyy FineReader 12 pentru tutorial. Nici procesul detaliat acolo nu a fost foarte complicat, iar acea variantă a software-ului continuă să fie una de încredere. FineReader 14 însă, eficientizează și mai mult întregul proces, iar opțiunile cu care interacționezi des sunt mai accesibile ca niciodată. În plus, este foarte ușor să alegi dacă vrei un document final aproape identic vizual cu fișierul PDF original sau te interesează mai degrabă să rămâi doar cu textul.

ABBYY-FineReader-14 aplicatie OCR PDF in Word interfata start

Instalarea implică doar câțiva pași, iar la prima rulare ești întâmpinat de câteva opțiuni foarte simplu de înțeles. Pentru a particulariza procesul de conversie și pentru a avea acces la toate opțiunile programului legate de editarea unui PDF, apeși pe Open PDF Document.  Open in OCR Editor te ajută în situația în care ai un document cu un aranjament complex, multe poze de dimensiuni diferite, un fundal mai ciudat sau orice alte elemente care au dat probleme programului în momentul în care ai optat pentru recunoașterea automată.

Document Word Final

Cum transformi unul sau mai multe PDF-uri în Word

Am făcut foarte multe experimente cu Abbyy FineReader 14 și de fiecare dată am avut succes cu procesul automat de recunoaștere. Pentru acest articol am optat pentru transformarea a trei PDF-uri, o carte, un meniu de restaurant și manualul de la AirPods într-un Word. Rezultatul final îl poți vedea în captura de mai sus, dar până acolo, trebuie detaliați pașii pe care i-am urmat.

În primul rând, din interfața principală a programului, optează pentru Convert to Microsoft Word. În noua fereastră, apasă pe Add Files și alegeți fișierele PDF din calculator. E bine de reținut că poți adăuga mai multe dintr-un singur foc prin apăsarea tastei CTRL sau poți adăuga câte un PDF de mai multe ori prin același buton Add Files. Opțional, poți bifa Combine all files into one document, dacă nu ai nevoie de mai multe fișiere Word la finalul conversiei.

În partea stângă a acestui ecran, e foarte important să alegi limbile folosite în documentele pe care le dorești transformate. Eu am optat pentru engleză și română. Implicit, sunt bifate secțiunile Keep Pictures (Păstrează Pozele) și Keep headers, footers and page numbers (Păstrează antetele, notele de subsol și numerele la pagini). Poți oricând să le debifezi, dacă nu ai nevoie de aceste detalii de fond în documentul final. La secțiunea Keep formating, ai mai multe variante și, din nou, depinde ce vrei să obții și ce te interesează mai mult din documentul original. Eu am optat pentru Editable Copy și este varianta pe care o recomand în majoritatea cazurilor. Poți opta pentru Exact Copy dacă ai nevoie de un aranjament identic cu cel al PDF-ului sursă. Această variantă s-ar putea în unele cazuri să implice niște compromisuri pe partea de editare și să te trezești cu mai multe căsuțe de text editabil în documentul Word. În orice moment, tot în acel câmp, poți opta pentru Plain Text, dacă singurul lucru care te interesează este textul din PDF, nu aranjamentul în pagină, fotografiile sau detaliile de formatare.

Declanșarea efectivă a procesului de transformare din PDF în Word se face printr-un click pe butonul mare de culoare albastră – Convert to Word. În funcție de numărul de pagini, s-ar putea să dureze câteva minute, dar pentru 2-3 pagini, 10-15 secunde sunt suficiente.

schema abbyy finereader 14

Abbyy FineReader 14 versus versiunile anterioare

Cei de la Abbyy nu se grăbesc să lanseze o versiune nouă a popularei suite OCR în fiecare an. Motivul are legătură cu fiabilitatea foarte mare a vechilor versiuni și abiltatea lor de a rula în condiții optime pe toate iterațiile noi de Windows. Pe de altă parte însă, FineReader 14 reprezintă o distanțare semnificativă de funcționalitatea vechilor variante de FineReader. Acum, pe lângă performanța fără comparație pe partea de OCR, pune accent pe citirea și prelucrarea PDF-urilor. Mai jos sunt punctate cele mai importante diferențe.

  • Transformarea cu mare acuratețe a fișierelor PDF și a documentelor scanate, în formate utilizabile:  ABBYY oferă rezultate bune în transformarea documentelor scanate și a fișierelor PDF în formate digitale editabile și în care se pot efectua căutări, precum Word, Excel, PowerPoint, PDF. Versiunea 14 dispune de toate funcțiile originale care stau la baza renumelui FineReader, cum ar fi posibilitățile OCR avansate și transformarea automatizată.
  • Editarea și colaborarea prin fișiere PDF: FineReader 14 este livrat ca o soluție multilaterală pentru prelucrarea fișierelor PDF și a documentelor scanate, cu unelte de editare și de colaborare incorporate destinate gestionării paginilor, editării conținutului, revizuirii, inserării de comentarii, căutării, completării de formulare, semnării și protejării fișierelor.
  • Compararea documentelor având formate diferite: Noua funcție de comparare a documentelor detectează și evidențiază diferențele dintre textul a două versiuni diferite ale aceluiași document, indiferent dacă formatul este PDF, Word, JPG sau altul. De exemplu: se compară o versiune scanată cu versiunea digitală originală.
  • Integrarea OCR la nivel avansat în instumentele PDF: FineReader 14 poate aplica automat OCR fișierelor PDF, la nevoie.
  • Peste 190 de limbi pentru OCR: Noua versiune acceptă recunoașterea textelor în peste 190 de limbi, inclusiv limbi greu de digitalizat, precum ebraica, araba, coreeana, chineza și japoneza. De asemenea, oferă suport pentru formule matematice simple și transcrieri fonetice ale limbii engleze.

Cât costă Abbyy FineReader 14 și cum îl poți testa

Trecând peste volumul foarte mare de funcții incluse în Abbyy FineReader 14, cei mai mulți utilizatori îl vor folosi doar pentru conversia din PDF în Word. În orice caz, există o variantă de probă a Abbyy FineReader ce poate fi descărcată de pe site-ul companiei, după ce ai completat un scurt formular cu adresa de email și numele.  Linkul efectiv de descărcare va fi primit prin email în câteva momente după ce ai apăsat pe Trimite. Aceasta este limitată la 15 zile de utilizare, timp în care, poți transforma din PDF în Word 50 de pagini, dar nu poți imprima decât maxim 3 pagini o dată.

Pentru a cumpăra Abbyy FineReader 14 poți folosi acest link, iar prețul de start este de 899 lei pentru varianta standard. Opțional, poți face un upgrade până la variantele Corporate – 1349 lei sau Enterprise – 2249 lei. Deși capturile de ecran de mai sus sunt realizate pe versiunea Corporate, Abbyy FineReader 14 Standard se pretează pentru cea mai mare parte a utilizatorilor.

În altă ordine de idei, s-ar putea să găsești servicii gratuite online de tip OCR pentru conversie. S-ar putea să găsești aplicații mai ieftine care se mândresc cu rezultate similare. Există și posibilitatea să-ți fie suficientă versiunea de probă a programului descris mai sus, dacă ai nevoie de o astfel de soluție o dată în viață. Din experiența mea însă, pe termen lung, o licență de Abbyy FineReader face minuni dacă lucrezi într-un documeniu în care interacționezi deseori cu PDF-uri. Prima oară am folosit programul când lucram la liceu, dar l-am văzut folosit de către notari, avocați sau asiguratori care nu mai pot trăi fără el. Abbyy FineReader continuă să fie referința în domeniul aplicațiilor OCR și nu cred că acest lucru se va schimba.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail