Cum îți vor examina comercianții emoțiile în magazinele fizice și online

Cum îți vor examina comercianții emoțiile în magazinele fizice și online
16:11 05.07.2017

Experiența consumatorilor este foarte importantă pentru succesul unei companii, motiv pentru care multe magazine investesc o sumă considerabilă de bani pentru a se asigura că serviciile oferite sunt impecabile.

De fel, dacă trebuie să stai la cozi infernale sau dacă angajatorii sunt nepoliticoși, de cele mai multe ori optăm să nu mai călcăm pragul respectivelor locații. Pe de altă parte, dacă suntem mulțumiți de serviciile pe care o companie le oferă, de colecția de produse care ni sunt puse la dispoziție și de calitatea lor, cel mai probabil vom continua să achiziționăm produsele brandului respectiv. Astfel, ceea ce ne influențează deciziile de consumatori este modul în care ne raportăm la interacțiunea pe care o avem cu reprezentanții companiei.

Însă devine tot mai dificil pentru reprezentanții unui brand să înțeleagă și să interpreteze comportamentul consumatorilor și ceea ce le influențează deciziile. Din acest motiv, tot mai mulți experți în vânzări sunt interesați de folosirea inteligenței artificiale pentru a analiza emoțiile consumatorilor.

Spre exemplu, tot mai multe companii se folosesc de chatboți și de inteligența artificială emoțională pentru a interacționa cu clienții. Acestea vor permite personalizarea comunicării digitale între consumatori și producători, dar și interacțiunile fizice. Utilizarea acestei tehnologii le va permite companiilor să înțeleagă comportamentul clienților lor. În plus, cu ajutorul tehnologiei pentru recunoaștere facială și cu ajutorul senzorilor GSR, comercianții vor putea examina care zone ale magazinului sunt mai atrăgătoare, dacă și când se simt consumatorii mai stresați sau detașați și care produse sunt preferate de aceștia, scrie readwrite.com.

Pe baza acestor informații, compania poate reorganiza magazinul și abordarea pe care o folosește pentru a relaționa cu cei care le calcă pragul, astfel încât să îmbunătățească interacțiunea cu aceștia și să-și demonstreze profesionalismul.

Din aceste considerente ne putem aștepta ca integrarea inteligenței artificiale în magazine să crească în următorii ani. Mai ales în magazinele online, unde este și mai dificil de detectat și interpretat emoțiile consumatorilor.