Cum descarci toate fotografiile de pe Facebook ca să nu le pierzi

Cum descarci toate fotografiile de pe Facebook ca să nu le pierzi
18:30 31.08.2017

Dacă ai postat foarte multe fotografii online și ți-e frică să nu le pierzi, ar fi bine să înveți cum descarci fotografiile de pe Facebook pentru backup offline.

Postăm surprinzător de mult conținut pe Facebook, de la clipuri video și fotografii, până la transmisiuni live. Nici nu mai vorbim de linkuri virale, clipuri de pe YouTube și nu numai. Facem aceste lucruri pentru că, pe termen lung, șansa ca Facebook să dispară este infimă spre inexistentă.

Cu toate acestea, niciodată nu ar trebui să ai toate ouăle într-o singură traistă. Pornind de la această premisă, ar fi bine să te asiguri că mai ai fotografiile de pe Facebook și în altă parte, indiferent dacă mai sunt salvate pe telefon sau pe un hard disk extern. Un backup în cloud este de asemenea recomandabil. În acest scop, ar trebui să ai în vedere cum descarci fotografiile de pe Facebook.

Ca referință, să descarci o singură fotografie de pe Facebook este surprinzător de simplu și funcționează pe orice platformă. Pe iPhone sau Android, ții degetul apăsat câteva momente pe poza afișată pe ecran și, din meniul contextual, alegi să salvezi poza. Pe un desktop, este suficient să afișezi poza pe ecran și, folosind meniul Opțiuni din dreapta jos, alegi Descarcă.

Problemele apar dacă îți propui să descarci un album întreg. Această operațiune se realizează doar de pe desktop, folosind browserul preferat. Acesezi pagina ta de profil, faci click pe fotografii și accesezi secțiunea Albume. Faci click pe unul dintre albume și un al doilea click în dreapta sus pe roata dințată. Din acel meniu, alegi Descarcă albumul și apeși pe Continuă.

În funcție de numărul de poze, după câteva momente sau câteva minute, vei primi o notificare pe Facebook că arhiva cu fotografiile este gata de download. Un click pe respectiva notificare va iniția procedura de descărcare a fișierului ZIP cu toate fotografiile tale.

Fotografia din deschidere e a lui Hamza Butt via Flickr.

loading...