Cum blochezi pe cineva pe Twitter și ce se întâmplă după

Cum blochezi pe cineva pe Twitter și ce se întâmplă după
Alexandru Puiu
12:00 12.02.2017

Dacă te-ai săturat să vezi știri false sau dovezi de agresiune gratuită prin mesaje de până la 140 de caractere, ar fi bine să știi cum blochezi pe cineva pe Twitter.

Cea mai importantă platformă de microblogging la nivel global este Twiter. Are o bază de date foarte mare de utilizatori și foarte mulți indivizi apelează la Twitter pentru a-și manifesta frustrarea datorită lipsei acute de cenzură. Oficialii companiei din spate au fost puși sub microscop în ultimii ani din cauza modul superficial în care au tratat cazurile tot mai dese de trolling, agresivitate verbală, amenințări și alte forme de comportament nepotrivit. Cu alte cuvinte, Twitter nu este un loc foarte primitor și ar fi bine să știi cum îți poți personaliza șederea.

Dacă te-ai decis că vrei să înveți cum blochezi pe cineva pe Twitter, în primul rând trebuie să afli ce se întâmplă după. În mod automat individul blocat nu îți va mai putea urmări postările și nici tu lui. Nici pe viitor nu îi vei mai putea urmări postările. Postările persoanei blocate nu îți vor mai apărea în Timeline chiar dacă te-a etichetat. Nu îți mai poate vedea postările pe Twitter și nu îți mai poate trimite mesaje directe. Nu te poate eticheta într-o poză și nici nu îți mai poate vedea listele de persoane care te urmăresc, pe care le urmărești sau like-urile pe care le-ai dat.

Pentru a bloca pe cineva nici măcar nu trebuie să intri pe pagina respectivei persoane. Este suficient, într-o postare pe Twitter a individului pe care vrei să-l blochezi, să apeși pe vârful de săgeată din dreapta sus. Acolo vei avea mai multe opțiuni dintre care trebuie să alegi Block @nume_individ. Alternativa implică să intri pe pagina de profil a persoanei pe care vrei să o blochezi și să apeși pe roata dințată din colțul din dreapta sus. Acolo vei găsi aceeași opțiune marcată Block @nume_individ. Sistemul descris mai sus funcționează la fel de bine pe site sau în aplicația de mobil.

loading...