După 11 ani, creatorii League of Legends lucrează la un nou joc

, 16 Oct, 16:15

League of Legends este unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile, dar creatorii săi se gândesc la realizarea unui nou titlu.

Similar cu ideea de artiști care au ajuns să fie asociați cu o singură melodie, Riot Games are în portofoliu un singur joc important. League of Legends este experiență video online de tip MOBA ce a făcut valuri la nivel global și a alimentat dezvoltarea industriei eSports în fiecare colț al mapamondului.

Deși nu se cunosc foarte multe detalii despre un viitor joc al Riot Games, creatorii LoL s-au angajat să dezvolte o nouă proprietate intelectuală. Având în vedere experiența acumulată odată cu evoluția League of Legends, sunt șanse foarte mari ca noul titlul să fie un succes de proporții. Pentru a se asigura de acest lucru, co-fondatorii studioului se vor implica în mod direct în realizarea sa.

Brandon „Ryze” Beck și Marc „Tryndamere” Merrill au creat Riot Games în 2006 și au condus compania între timp. Cei doi au decis însă să paseze toate atribuțiile lor de directori altor persoane din management pentru a se ocupa în mod direct de noul joc. Anunțul a fost făcut printr-o declarație oficială postată online. Apelând la o mică glumiță, cei doi au promis că vor introduce în sfârșit S-ul la finalul Riot Games. În contextul în care compania are doar un singur joc în portofoliu, ar fi fost mai corectă denumirea de Riot Game, în loc de ”games”.

În orice caz, de conducerea companiei se vor ocupa de acum înainte Dylan Jadeja – CFO, Scott Gelb – CTO și Nicolo Laurent din poziția de președinte. În același timp, Ryze și Tryndamere se vor ocupa de dezvoltarea și lansarea unui nou titlu pentru un public cât mai larg. Deși este puțin probabil ca noua creație să atingă pragul de 100 de milioane de jucători, e de lăudat că cei de la Riot Games nu vor să-și mai țină toate ouălele într-un singur coș.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail