Cele mai avansate și scumpe căști wireless și trei alternative de calitate la prețuri bune

Căștile wireless au fost din totdeauna asociate cu compromisuri pe partea de calitate audio, dar Blue Satellite joacă în altă ligă.

Foarte multe companii și-au încercat norocul în domeniul căștilor wireless premium. Momentan, Bose QuietComfort 35 sunt considerate ca fiind în topul preferințelor celor care vor să scape de fire. Alternativa ar putea să vină de la Blue printr-o pereche de căști care a reușit deja să facă valuri la CES anul acesta, când au fost dezvăluite pentru prima dată.

Blue Satellite se apropie cu pași repezi de o lansare oficială. Din acest motiv, tocmai au fost făcute publice mai multe detalii legate de primele căști Bluetooth ce integrează un amplificator dedicat. Acestea sunt construite în jurul tehnologiei Bluetooth 4.1 și includ suportul pentru Apt-X cu scopul evitării întreruperilor în sesiunile extinse de streaming. Rolul amplificatorului de căști este de spori și mai mult calitatea experienței audio. Deși va avea un impact semnificativ asupra clarității experimentate, poți în orice moment să dezactivezi amplificatorul cu scopul sporirii autonomiei.

Cei de la Blue sunt foarte mândri de noua lor pereche de căști și, mai ales, sunt mândri de premiere. Acestea se pare că sunt primele căști wireless care incorporează un amplificator și primele căști cu anulare a zgomotului de fond care folosesc drivere audio separate pentru redarea de conținut media și pentru Acoustic Noise Cancelling (ANC). Cum era de așteptat, pe căștile efective se găsesc switch-uri pentru activarea și dezactivarea amplificatorului și a funcției ANC, pe lângă butoanele pentru ajustarea volumului, play/pauză și navigarea printre melodii.

Având în vedere numărul foarte mare de funcții integrare, autonomia a fi putut fi o problemă, dar producătorul este optimist. Fără utilizarea funcției ANC și a amplificatorului integrat, ar trebui să ai 24 de ore de audiție. Activarea celor două artificii audio se va reflecta într-o scădere a timpului departe de priză până la 8 ore.

Prețul pentru noile căști Blue Satellite este de 400 de dolari și ar trebui să ajungă în următoarele săptămâni în toate magazinele de profil.

Dacă, totuși, nu aveți de gând să investiți atât de mult într-o pereche de căști, există alternative de calitate și la prețuri mai bune:

Căștile wireless Sony MDRRF811RK au un preț destul de bun și momentan beneficiază și de reducere, fiind ideale dacă vrei să asculți muzică până la 13 ore fără să fie nevoie de o reîncărcare. În plus, au și o rază de acoperire de 100 de metri, iar toate detaliile le găsești AICI.

Dacă vrei ceva mai bun de atât, atunci căștile tip DJ de la Sony, modelul MDRZX330BT ar putea fi ceea ce cauți. Acestea se pot conecta la telefon printr-o simplă atingere, datorită tehnologiei NFC, iar autonomia bateriei ajunge până la 30 de ore. Alte detalii despre aceste căști wireless sunt disponibile AICI.

O variantă extrem de accesibilă la capitolul căști wireless o reprezintă modelul Gembird Berlin. Acestea au raza de acoperire de 10 metri, iar autonomia bateriei este tot 10, doar că vorbim despre ore aici. În plus, căștile au și sistem de reducere a zgomotului ambiental, iar toate specificațiile sunt disponibile AICI.

Alexandru Puiu
08:19 10.05.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video