Cât va mai dura până ce roboții vor deveni mai buni ca noi

Cât va mai dura până ce roboții vor deveni mai buni ca noi

Roboții cu inteligență artificială vor ajunge mai buni ca oamenii și totul este doar o chestiune de când se va întâmpla asta, nu dacă se va întâmpla.

Un sondaj efectuat de cercetătorii de la Universitățile Oxford și Yale, efectuat pe experți în inteligență artificială, ne arată că există o șansă de 50% ca roboții inteligenți să ajungă cel puțin la fel de buni ca oamenii, în următorii 45 de ani.

Estimări de folosire a traducerilor sau de împăturire a rufelor au fost făcute în cadrul acestui sondaj, dar a fost analizată și superioritatea roboților în cadrul unor joburi precum cea de șofer de camion sau de chirurg. Cercetătorii au calculat cifrele mediane din datele colectate și ne arată astfel cât mai avem, începând cu 2016, până ce inteligența artificială va excela.

Intervalele din graficele de mai jos reprezintă probabilități de la 25 la 75%, în timp ce punctele negre reprezintă probabilitatea de 50%.

inteligență artificială roboți

Observăm că roboții jucători de Angry Birds vor deveni mai buni ca noi în aproximativ 3-7 ani, iar la Starcraft avem șanse reale să luăm bătaie în vreo șase ani. Șoferii de camion roboți au 50% șanse să ne ia locul în aproximativ 11 ani, iar vânzătorii din magazine pot fi înlocuiți oricând între următorii șapte și 30 de ani, cu 50% șanse în 15 ani, scrie fossbytes.com.

Până în 2140, sunt șanse destul de mari ca inteligența artificială să facă aproape orice poate face un om, poate chiar mai bine. Aceste numere ne pot oferi un sentiment de nesiguranță, care s-ar putea accentua din cauza subestimărilor făcute. Inițial, se credea că inteligența artificială are nevoie de 12 ani ca să învingă jucătorii de Go, dar victoriile împotriva lui Ke Jie ne arată o poveste diferită.

Și viteza de dezvoltare a tehnologiei trebuie luată în calcul. Americanii consideră că oamenii vor fi ”dovediți” de roboți în 74 de ani, în timp ce asiaticii ne dau aproximativ 30 de ani până la acest moment. Firește, toate cifrele trebuie tratate cu precauție, atât prim prisma subestimării, cât și prin cea a supraestimării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI