19 sept. 2017 | 17:45

Camioanele electrice Nikola ar putea fi cei mai mari rivali pentru Tesla

ACTUALITATE
Camioanele electrice Nikola ar putea fi cei mai mari rivali pentru Tesla

Sună ca un joc de cuvinte, dar Nikola ar putea să-i facă probleme lui Tesla, asta dacă noile camioane electrice ajung pe piață în timp util.

Nikola Motor Company, din Salt Lake City, a intrat într-un parteneriat cu gigantul german Bosch, pentru a realiza Nikola One și Nikola Two, două camioane electrice care se vor lansa în următorii ani.

Nikola One nu e un proiect nou, dar parteneriatul cu Bosch schimbă situația. În decembrie, compania Nikola Motor a anunțat că lucrează la un camion hidrogen-electric, care ar putea merge până la 1.930 de kilometri cu un rezervor de hidrogen, având 1.000 de cai-putere și un cuplu de 2.711 Nm. La vremea anunțului inițial, Nikola One ar fi trebuit să se lanseze în 2020.

Acum, data de lansare a fost împinsă către 2021, dar având în vedere experiența celor de la Bosch, ar trebui ca așteptarea să merite. Conform unui comunicat de presă dat de startup-ul american, camioanele vor fi construite folosind eAxle de la Bosch, o unitate integrată care reunește motorul, transmisia și sisteme electronice.

Camioanele electrice Nikola vor avea, pe lângă hidrogen, și baterii de 320kWh. Noile camioane de cursă lungă vor avea o capacitate de încărcare de 29,5 tone; în comparație, camioanele Daimler anunțate recent pot transporta o încărcătură de până la 3 tone.

Deși camioanele bazate doar pe baterii au o autonomie mult mai scurtă decât vehiculele hidrogen-electrice, ambele tehnologii au aceeași problemă: lipsa stațiilor de încărcare. În decembrie, Nikola Motor Company anunța că va construi 364 de stații de alimentare cu hidrogen în America de Nord, începând cu 2018.