Call of Duty 4 Remastered va fi vândut ca versiune standalone: Când se lansează

Call of Duty 4 Remastered va fi vândut ca versiune standalone: Când se lansează
15:12 31.05.2017

După îndelungi speculații asupra datei de lansare, Call of Duty 4 Remastered va fi pus în vânzare ca versiune standalone până la urmă. Până acum jocul putea fi achiziționat doar împreună cu varianta premium de Call of Duty Infinite Warfare.

Call of Duty 4 Remastered va apărea în primă fază doar pe consola PlayStation 4, pe 20 iunie, ca urmare a acordului de exclusivitate pe care Activision, firma care produce seria Call of Duty, l-a încheiat cu Sony. Varianta pentru Xbox One va sosi pe rafturile magazinelor o lună mai târiu, pe 20 iulie. O varaintă pentru PC este și ea foarte probabilă, însă nu se cunoaște exact data lansării, cel puțin pentru moment.

Diferența de o lună dintre datele de lansare de pe cele două console, PlayStation 4 și Xbox One, este dată de faptul că Activision a încheiat un parteneriat cu Sony pentru ca jocurile produse de aceștia să ajungă cu prioritate pe PlayStation. Momentan, acest lucru se întâmplă doar la relansări, titlurile obișnuite din serie sosind în același timp pe ambele device-uri, notează Gamespot.

Call of Duty 4 Modern Warfare a fost un joc care s-a bucurat de un real succes în urmă cu zece ani, atunci când a fost lansat. Acesta a fost privit la momentul respectiv ca un pas înainte pentru seria Call of Duty, deoarece acțiunea precedentelor titluri se petrecea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Modern Warfare a fost primul titlu din serie care a sărit cu acțiunea în prezent, pentru ca mai târziu franciza să progreseze chiar spre un setting futurist.

Următorul joc confirmat din seria Call of Duty va fi WW2, un titlu special care face trimitere către o revenire la origini a francizei. WW2 va avea acțiunea setată din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și vine ca un răspuns adresat rivalilor de la EA. Aceștia au făcut primii pasul înapoi în timp cu Battlefield 1, a cărui campanie single player s-a petrecut în timpul Primului Război Mondial.

loading...