Fenomenul bizar care face câini albaștri are o explicație destul de banală

Fenomenul bizar care face câini albaștri are o explicație destul de banală
George Stanciu
10:57 17.08.2017

Poate că n-o să ai ocazia să vezi vreodată câini cu covrigi în coadă, dar poți să vezi câini albaștri pe străzi și ar putea fi o priveliște la fel de interesantă.

Câinii maidanezi din Mumbai, capitala districtului Maharashtra din India, au început să își schimbe culoarea și să devină albaștri. Culoarea este una mai mult decât nenaturală, astfel că nu vorbim despre vreo transformare a speciei, ci despre un fenomen mult mai lumesc.

Apariția unor câini albaștri pe străzile din Mumbai i-a pus pe gânduri pe localnici, cărora nu mică le-a fost mirarea când au văzut aceste ciudățenii.

Explicația fenomenului este una simplă și în același timp îngrijorătoare. Conform specialiștilor, câinii au devenit albaștri pe fondul unor reacții adverse cauzate de contactul cu deșeurile din râul Kasadi, din districtul Navi al orașului. Câinii se scaldă în râu în încercarea de a găsi mâncare, expunându-se în același timp la poluanții deversați.

câini albaștri india poluare

Militanții pentru drepturile animalelor vor acum ca fabrica responsabilă să fie trasă la răspundere. Arati Chauhan, de la Navi Mumbai Animal Protection Cell spune că a fost ”șocant să vadă că blana albă a câinilor s-a făcut albastră”.

Găsirea responsabilului ar putea dura ceva timp, însă, deoarece râul trece printr-o zonă unde sunt aproape 1.000 de fabrici și multe dintre ele folosesc apa pentru a scăpa de reziduuri. Cu toate acestea, se crede însă că o fabrică producătoare de detergenți ar fi vinovată, angajații de aici deversând coloranți în apă. Anil Mohekar, de la Maharashtra Pollution Control Board spune că este ilegal ca acești coloranți să fie deversați și că cei responsabili vor fi pedepsiți.

loading...