Gadgetul Google care îți schimbă părerea despre boxe inteligente

Gadgetul Google care îți schimbă părerea despre boxe inteligente
17:00 12.12.2017

Când vorbim de boxe inteligente, foarte multe companii au încercat să facă valuri în această industrie nouă, dar Google s-ar putea să fi ieșit în fața concurenței.

Până de curând, conceptul de boxe inteligente a fost asociat în mod exclusiv cu o serie de dispozitive audio capabile să răspundă la întrebări și să redea conținut audio în condiții decente. Deși au existat câteva proiecte în altă direcție, nici un producător nu s-a aruncat la să lanseze un model cu specificații de top și o putere audio care să te impresioneze. Creația celor de la Apple ar fi trebuit să te lase mască prin prisma calității oferie, dar la această oră nu mai are nimeni nici o idee când va fi lansată.

Până când va avea parte de ceva concurență, noua boxă Google Home Max este cea mai mare și mai impozantă boxă smart. Aceasta nu este disponibilă în culori aprinse sau linii de design extravagante, dar compensează minusurile estetice prin abilitatea de a-ți umple o cameră de dimensiuni rezonabile cu sunet de calitate foarte bună.

Pe lângă Google Home și Home Mini, Google Home Max este cea mai mare creație din portofoliul de boxe inteligente al Google. Inițial, modelele Mini și Max au fost dezvăluite în luna octombrie a acestui an, dar între timp, a fost lansată doar versiunea pe care poți să o ții în palmă. Acum, ai posibilitatea să investești 399 de dolari în Google Home Max.

Pe lângă faptul că se integrează în rețeaua Wi-Fi din casă și vine preinstalată cu Google Assistant, boxa încorporează un sistem inteligent de calibrare a experienței audio oferite. Astfel, indeferent unde o instalezi, te vei bucura de același sunet clar și impozant. Nu contează dacă o vei muta des, procesul de recalibrare va fi automat, fără vreun gest din partea utilizatorului. Pentru sunetul premium, ascunde la interior două woofere cu diametrul de 4,5 inci.

Astfel, ar trebui să te bucuri de un sunet de 20 de ori mai puternic decât cel oferit de Home. Momentan se comercializează doar prin intermediul Google Store. Rămâne să vedem dacă va ajunge și pe meleaguri mioritice.

loading...