Bitcoin a depășit pragul psihologic la care nu se aștepta nimeni

Bitcoin a depășit pragul psihologic la care nu se aștepta nimeni

Bitcoin a depășit cel mai important prag din existența monezii criptografice  și nu pare să se oprească prea curând. Unii spun că este într-o bulă.

Internetul a fost dat peste cap în urmă cu mai puțin de 24 de ore, când un singur Bitcoin a ajuns să valoreze cifra absurdă de 10.000 de dolari. Aceasta s-ar putea să fie cea mai mare valoare pentru ceva care nu există fizic. Deși moneda virtuală continuă să fie o himeră pentru un număr impresionant de internauți care nu știu exact cu ce se mănâncă, prea puțini sunt cei care nu au auzit de Bitcoin în 2017.

După cum se poate vedea în graficul de mai jos, pentru prima oară în istoria monezii a cărei proveniență continuă să fie necunoscută, Bitcoin a depășit în acest an cel de-al doilea prag important. După ce foarte mulți au rămas marcați când au văzut pe 4 septembrie câ moneda virtuală a început să se tranzacționeze cu 5000 de dolari, a devenit evident că nu pare să se mai oprească.

Într-un mod fascinant, mai mulți experți din piața economică au afirmat că moneda se află într-o bulă și că, este doar o chestiune de timp până când balonul va exploda. Cu alte cuvinte, această creștere nu doar că ar trebui să se oprească, dar ar trebui să și scadă brusc. Numărul de 10.000 de dolari pentru un Bitcoin vine la doar două zile după atingerea pragului de 9.000 și opt zile după depășirea pragului de 8.000 de dolari.

Piața monezilor criptografice a explodat în 2017, datorită unui număr important de monezi noi care au ajuns pe piață. Valoarea unui singur Bitcoin a crescut cu 1258% în ultimele 12 luni, în timp ce valoarea cumulată a tuturor banilor virtuali a explodat cu până la 2174%. Totalul acestor monezi este de 316 miliarde de dolari. Dacă e să ne rezumăm doar la Bitcoin, reprezintă aproximativ 54% din întreaga piață.

Bitcoin evaluare

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: