Noul ASUS VivoBook S arată ca un Macbook Air, dar are 15 inci

Noul ASUS VivoBook S arată ca un Macbook Air, dar are 15 inci
14:00 24.06.2017

ASUS și-a făcut obiceiul să-și actualizeze seriile de sisteme portabile în fiecare an, iar modelul anunțat astăzi este noul ASUS VivoBook S.

În portofoliul celor de la ASUS se găsesc o varietate foarte mare de sisteme portabile destinate unui număr foarte mare de scenarii de utilizare. Destinat celor care vor să-și desfășoare munca la birou folosind un sistem ultra portabil de invidiat este ASUS VivoBook S. Gadgetul ilustrat în imaginea de mai sus ar trebui să facă față cu brio celor mai pretențioase sarcini pe care le aveți în minte, cu condiția să nu implice gaming.

Prezentat inițial în urmă cu câteva săptămâni la Computex, ASUS VivoBook S împărtășește câteva linii de design cu MacBook Air-ul celor de la Apple. Trecând însă peste acest detaliu de fond, arată foarte bine, iar configurația hardware este una de ultimă generație. Atuul său major constă în greutatea de doar 1,49 kilograme și grosimea maximă de 7,8 milimetri, particularități care vor încânta foarte mulți posibili clienți.

Cu numele complet ASUS VivoBook S510, laptopul este construit în jurul unui panou Full HD de 15,6 inci cu o rezoluție nativă de 1920 x 1080 pixeli. În funcție de buget, îl puteți achiziționa cu un Intel Core i7-7500U sau un Intel Core i7-7200U, ambele sunt de ultimă generație și au fost optimizate pentru un consum redus de energie fără un compromis de autonomie. Pachetul este completat cu 8GB RAM și un 1TB de spațiu de stocare.

Conectica noului ASUS VivoBook S include un cititor de carduri SD, un port USB Type C, un USB 3.0, un port USB 2.0 și o ieșire HDMI. Undeva pe margine există și o ieșire standard stereo de 3,5mm pentru căști. Notebook-ul vine preinstalat cu Windows 10 Home. Sistemul ar urma să ajungă în magazine în următoarele săptămâni cu un preț de start de 625 de euro. Acesta crește în funcție opționalele pe care le doriți în pachet.

Până când va ajunge noul VivoBook S în magazinele de la noi, există câteva produse din aceeași familie spre care vă puteți orienta, iar acestea sunt speciale în felul lor. Este vorba despre un model de notebook ASUS care vine cu un procesor Intel Core i7 și 8GB memorie RAM, o memorie internă de tip SSD de 256GB și un display full HD de 13,3 inch, pentru portabilitate sporită. Laptopul cu pricina este ASUS ZenBook Flip cu un ecran tactil, dar și posibilitatea de a da acel ecran peste spate, pentru a putea folosi laptopul ca pe o tabletă. Îl puteți achiziționa de aici AICI.

Dacă tot am menționat un MacBook Air ca referință pentru VivoBook S510, merită să aveți în vedere că sistemul celor de la Apple continuă să fie o soluție atractivă pentru cei care vor să-și cumpere primul Mac. Acesta este disponibil într-o varietate foarte mare de configurații hardware, dar cea mai accesibilită dintre ele include un Intel Core i5, 8GB DDR3 și un SSD ultra rapid de 128GB. Placa video integrată este un Intel HD Graphics 6000. Pentru a-l cumpăra, puteți folosi ACEST link.