Aplicația care îți antrenează creierul sau cum ți-ai putea îmbunătăți memoria

Aplicația care îți antrenează creierul sau cum ți-ai putea îmbunătăți memoria
Ioana Bîrsan
13:52 03.07.2017

Aplicația care îți antrenează creierul ar putea îmbunătăți memoria persoanelor care suferă de boli care le afectează capacitățile cognitive.

Un joc dezvoltat cu scopul de a-ți îmbunătăți aptitudinile cognitive a fost creat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge. Aplicația, denumită ”Game Show” este gândită în special pentru persoanele cu probleme cognitive, și utilizarea ei a evidențiat o ameliorare a memoriei pacienților diagnosticați cu faze incipiente de demență.

Aceste probleme cognitive sunt caracterizate prin dificultățile zilnice de memorare și probleme de motivație. În prezent, nu există un tratament aprobat care să poată ameliora aceste dificultăți cognitive. Deși antrenamentul care vizează funcția de memorare a arătat o îmbunătățire a acestei capacități, precum rapiditatea de procesare a informației, lecțiile sunt repetitive și plictisitoare și nu sunt suficient de eficiente.

Demența a devenit o problemă majoră, cu care se confruntă societatea actuală, și tot mai multe cazuri sunt înregistrate. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 47,5 milioane de persoane din lume sufereau de demență în 2015, dar numărul cunoaște o creștere semnificativă de-a lungul anilor, scrie agerpress.ro.

Însă aplicația dezvoltată de cercetătorii britanici ar putea ameliora semnificativ problemele cognitive ale pacienților. Efectele jocului creat au fost testate într-un studiu care analizează funcțiile cognitive și motivația persoanelor. Creatorii aplicației au realizat că pacienții care au jucat acel joc timp de o lună de zile au prezentat o ameliorare cu 40% a scorurilor obținute la testele de memorie. Pe lângă îmbunătățirea acestor rezultate, specialiștii susțin că jocul le-a îmbunătățit acestora memoria episodică și le-a permis să rețină mai multe informații vizuale complexe, prin raportare la pacienții care nu au avut parte de acest antrenament cognitiv.

Pentru că o abordare de acest tip pare să aibă roade și ameliorează simptomele afecțiunilor neurologice care afectează memoria, cercetătorii speră să extindă aceste descoperiri și asupra studiilor viitoare care examinează îmbătrânirea sănătoasă și efectele pe care boala Alzheimer le are asupra memoriei pacienților. Asta le va permite să determine cât de mult persistă aceste îmbunătățiri cognitive și ce fel de tratamente dau roade.

Comentarii
loading...