Cum arată airbag-ul pentru scutere dezvoltat de Honda

Cum arată airbag-ul pentru scutere dezvoltat de Honda
17:20 05.07.2017

Sistemele airbag au devenit foarte avansate, acestea fiind montate pe aproape toate mașinile aflate în prodcuție, la nivel mondial. Și nu vorbim doar despre cele montate în volan și în bord, ci și de cele laterale, așa numita ”cortină”. Ele îți pot salva viața.

Pentru vehiculele pe două roți însă, airbag-urile ar putea fi montate foarte greu deoarece nu prea există structura care să le susțină. Motocicletele și scuterele sunt cunoscute ca alternative de deplasare foarte riscante. Honda sare însă în ajutorul împătimiților și lucrează de zor la noi metode de protecție care pot salva foarte multe vieți. Inginerii japonezi au dezvoltat o tehnologie de airbag frontal, care se poate monta chiar în interiorul furcii scuterelor.

airbag scuter

Producătorul japonez lucrează alături de Autoliv, o frimă care se ocupă cu sistemele de protecție. Aceasta are o istorie de 60 de ani în domeniu și a dezvoltat, printre altele, centura de siguranță în trei puncte (cea folosită în sporturile cu motor și aviație), airbag-urile frontale și laterale, cât și un sistem de protecție pentru pietoni. Împreună cu Honda, Autoliv a creat un airbag care iese din furca scuterului și protejează capul și torsoul în eventualitatea unui impact frontal. El este activat cu ajutorul unui senzor de accelerație care are rolul de a detecta coliziunile.

Chiar dacă ai fi tentat să spui că nu există un suport fix pentru airbag, așa cum sunt volanul sau bordul la mașină, inginerii japonezi și-au dat seama că acest lucru poate fi suplinit chiar de obiectul cu care scuterul intră în coliziune. Airbag-ul se extinde în doar 0,04 secunde și va proteja așa cum trebuie șoferul. Dezvoltarea noii tehnologii este în plină desfășurare, iar testele efectuate până acum arată că șoferul ar fi protejat în cazul unei coliziuni la 50 de kilometri la oră cu o mașină parcată, notează publicația PCMag.com.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI