Aceasta este cea mai mică stea descoperită până acum

Aceasta este cea mai mică stea descoperită până acum

Astronomii de la University of Cambridge au descoperit cea mai mică stea identificată până în prezent.

Studiul cercetătorilor a fost publicat în Astronomy & Physics și discută despre steaua EBLM J0555-57Ab, care este la limita inferioară pe care o pot avea stelele când vine vorba de dimensiuni. Forța gravitațională de la suprafață este de aproximativ 300 de ori mai mare decât cea de pe Pământ, fiind la limită pentru a produce fuziunea hidrogenului în heliu. În plus, steaua este mai mică decât planeta Saturn, așa cum se vede și în imaginea de mai jos.

”Descoperirea noastră arată cât de mici pot fi stelele”, explică Alexander von Boetticher, autorul principal al studiului și masterand la Cambridge Cavendish Laboratory and Institute of Astronomy”. Acesta arată că dacă steaua avea o masă ceva mai mică, reacția de fuziunea a hidrogenului din nucleu nu putea fi susținută, iar steaua s-ar fi transformat într-o pitică maro.

cea mai mică stea dimensiuni

Limita minimă teoretică a masei unei stele este de 0,07 – 0,08 mase solare. EBLM J0555-57Ab are 0,081 mase solare, astfel că putem spera și la descoperirea unor stele ceva mai mici.

Cea mai mică stea descoperită până acum se află la 600 de ani-lumină de pământ și face parte dintr-un sistem binar ciudat. Aceasta a fost detectată în timp ce trecea prin fața stelei mai mari, scrie gizmodo.com.

Conform lui von Boetticher, steaua este mai mică și probabil mai rece decât multe exoplanete gazoase pe care le-am descoperit până acum. Cea mai mică stea are o masă comparabilă cu TRAPPIST-1, o pitică foarte rece înconjurată de șapte planete cu dimensiuni similare cu Pământul.

Stele mici, cu mase mai mici de 20% din masa Soarelui sunt, cel mai probabil, des întâlnite în galaxie, dar știm foarte puține despre acestea deoarece sunt foarte dificil de observat, din cauza dimensiunilor și a luminozității scăzute.

Citește și: