01 sept. 2017 | 18:00

Aceste căști wireless cu autonomie de 18 ore te vor face să renunți la fire

ACTUALITATE
Aceste căști wireless cu autonomie de 18 ore te vor face să renunți la fire

Cea mai mare problemă a căștilor wireless este dată de autonomie, iar Jabra a plănuit să remedieze această problemă cu noile căști Elite 25e.

Într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi își doresc să fugă de fire, foarte mulți producător importanți din tech au anunțat căști in-ear complet fără fire. Asta înseamnă că îți introduci o cască într-o ureche și una în cealaltă, fără să existe vreun fir care să le interconecteze. Astfel de gadgeturi atrăgătoare au însă o problemă majoră, iar aceea ține de autonomie.

Majoritatea modelelor te obligă să te rezumi la trei, patru ore de utilizare continuă, chiar și dacă există excepții cu cinci ore.

Pornind de la această premisă, cei de la Jabra au decis să investească o perioadă semnificativă de cercetare în realizarea unor căști wireless ce pot fi ținute după găt. Rezultatul final este ilustrat în imaginea de mai sus și, cu toate că nu arată spectaculos, ar putea fi singurele căști Bluetooth in-ear care promit 18 ore de autonomie.

Ca referință, unele dintre cele mai bune căști wireless din lume, Bose QuietComfort 35 oferă 20 de ore de autonomie, dar acelea au un format tradițional, peste ureche, iar spațiul pentru un acumulator puternic a fost semnificativ mai mare.

Una peste alta, Jabra Elite 25e cu 18 ore de utilizare fără fir au mari șanse să te țină departe de priză o săptămână dacă le folosești câteva ore pe zi pe parcursul drumului către locul de muncă. Sunt rezistente la vânt și apă, iar fixarea lor în ureche este asigurată printr-o tehnologie inovativă intitulată EarGel.

Fiecare pereche poate ține minte până la opt dispozitive conectate prin Bluetooth, dar poate interacționa simultan cu două dintre ele prin multi-point. Nu lipsește suportul pentru apelarea unor asistenți virtuali, iar dacă te-ai obișnuit să vorbești cu Siri sau Google Now, ai mari șanse să nu mai scoți telefonul din buzunar atât de mult pe parcursul zilei. Prețul lor de achiziție este de 90 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele