Westworld – Episodul II: când robotul începe să simtă ca un om [PLAYFILM]

Westworld – Episodul II: când robotul începe să simtă ca un om [PLAYFILM]
15:30 12.10.2016

Mă așteptam ca „Westworld” să fie o capodoperă încă de când i-am aflat subiectul, echipa de producție și distribuția. Poate că e pripit să dau un verdict după doar două episoade vizionate, dar o să o fac oricum: în momentul de față, ocupă primul loc în topul producțiilor HBO care m-au obsedat.

Inspirat din filmul omonim al lui Michael Crichton, serialul explorează o lume în care fiecare fantezie umană, oricât ar fi de imorală în ochii societății, poate fi satisfăcută. Într-un parc cu tematică western, condus de Robert Ford (Anthony Hopkins) și cunoscut ca „Westworld”, mai mulți androizi „gazdă”, creați pentru a fi simple unelte pentru oaspeții umani, deviază de la planurile limitate ale programatorilor. Primele două episoade anticipează un scenariu distopic, în care „opera de artă” se întoarce împotriva creatorului care se joacă de-a divinitatea.

Androizii sunt programați astfel încât să execute același scenariu în fiecare zi, iar asta știm din primul episod, a cărui recenzie o puteți citi aici (făr’de spoiler, promitem). Dacă debutul serialului ne-a arătat cum sunt concepute gazdele robotice, al doilea episod se concentrează pe experiența văzută prin ochii oaspetelui, dispus să arunce o sumă exorbitantă pentru a-și trăi cele mai întunecate închipuiri.

Ni se face cunoștință cu nou-venitul William (Jimmi Simpson), adus în acest loc de joacă frivol de prietenul lui deja cunoscător al Westworld, Logan (Ben Barnes). În timp ce William nu se comportă de parcă Westworld e un loc cu care se identifică, Logan are ceva din concupiscența pe care Ben Barnes a manifestat-o și în rolul lui Dorian Grey. Nu știu ce să spun despre Logan, dar William dă indicii că va juca un rol important în poveste și că sensibilitatea lui ar putea să strice tabloul depravat în care ceilalți vizitatori ai parcului s-au încadrat atât de bine.

Desigur, nu toată marea de oaspeți pare să fie acolo pentru același scop. În timp ce unii se înfruptă din violența nelimitată la care au acces, alții par să fie acolo doar pentru a admira peisajul rupt din Vestul Sălbatic. Acest detaliu aparent simplu reia dilema filosofică în jurul căreia orbitează serialul: „Ce ai face, dacă ai ști că îți este permis să faci orice?” Răspunsul la această întrebare include unul și mai important, pentru că doar atunci când ai libertatea de a fi oricine, fără constrângeri legale sau morale, afli cine ești cu adevărat.

Pe Dolores și pe tatăl ei „cu probleme de funcționare” îi cunoaștem deja. Încă de începutul celui de-al doilea episod, Dolores pare să aibă o criză existențială, deși e un robot, în teorie, fără conștiință. Replica shakesperiană pe care tatăl ei i-a șoptit-o la ureche în episodul anterior pare să fi trezit în sistemul ei ceva care, fără îndoială, nu se afla printre planurile programatorilor.

Mai mult decât atât, acest fenomen inexplicabil pare să fie contagios. Întâlnirea lui Dolores cu prostituata Maeve Millay (Thandie Newton) și reluarea aceleiași replici dramatice o face pe aceasta din urmă să își amintească lucruri care, din nou, în teorie, îi erau șterse din memorie. Deși, după cum spuneam mai sus, androizii sunt programați să trăiască aceeași zi din nou și din nou, gazdele „veterane” au jucat mai multe roluri pentru divertismentul oaspeților, de-a lungul timpului. Este atât cazul lui lui Abernathy (Louis Herthum), cât și al lui Meave, care începe să retrăiască detalii sinistre din viețile programate anterior.

Între timp, bărbatul în negru (Ed Harris) își continuă încercarea de a descoperi „cel mai profund nivel al jocului”. E unul dintre cele mai intrigante personaje, pentru că nu știm dacă e pozitiv sau negativ, iar scopul căutării lui poate fi momentan doar speculat. Avem o certitudine în privința unui singur aspect: știe suficient despre parc încât să îi pună pe creatorii lui într-o poziție inconfortabilă.

Revenind la conștiința temporară pe care Abernathy, Dolores și Meave par să o fi căpătat: „Îți imaginezi ce s-ar întâmpla dacă acești bieți idioți și-ar aminti, vreodată, tot ce le-au făcut oaspeții?” e întrebarea pusă de cinica programatoare Elsie Hughes (Shannon Woodward), care pare să anticipeze efectele dezastruoase ale bulgărelui de zăpadă format încă din primul episod.

Nu știm dacă aceste manifestări stranii ale androizilor sunt datorate update-ului de soft făcut cu scopul de a oferi o flexibilitate mai mare a interacțiunii lor cu oaspeții, dacă e vorba de sabotaj sau o intenție mascată de a vedea cât de departe poate merge inteligența artificială, dar complicarea progresivă a acțiunii ne dă de înțeles că avem de-a face cu una dintre cele mai interesante abordări a relației om-robot. E fascinantă, de asemenea, alternanța planului în care avem parcul, cu problemele de funcționare în curs de amplificare, cu cel în care găsim echipa de oameni care trage sforile acestei piese de teatru sadice, cu păpuși umanoide.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI