Westworld: când joaca de-a Dumnezeu scapă de sub control [PLAYFILM]

, 04 Oct, 13:55

Combinația de western și science-fiction, presărată cu acțiune, dramă și elemente filozofice face din Westworld un serial mai mult decăt promițător.

Am văzut primul episod din Westworld absolut ”în orb”, fără să fi văzut vreun teaser sau vreun trailer pentru serial, și având doar o vagă informație despre tematica western a serialului, combinată cu science-fiction. Nu sunt un mare fan al producțiilor care ies din sfera realului, dar Westworld nu a fost ceea ce mă așteptam, și spun asta într-o notă pozitivă.

Înainte să discut despre conceptul serialului, ar fi indicat să trec în revistă și câteva note cu privire la producție și nu numai. Pentru cineva familiar cu filmul original din 1973, sau cel puțin cu trailer-ul noului serial, universul Westworld poate fi ușor de înțeles; în caz contrar, va dura puțin până să pui lucrurile cap la cap, să înțelegi cine e cine și să intuiești de ce se întâmplă un anumit lucru. Mi-am acordat un scurt timp de gândire la finalul episodului pentru a trece din nou în revistă scene-cheie care mi se pare că s-au desfășurat prea repede inițial. Poate că asta se datorează și faptului că m-am pierdut uneori în detaliile vizuale ale serialului. Parcul de distracții este extrem de bine realizat, iar atmosfera este exact cea pe care ai simțit-o, probabil, văzând un film western clasic. Nici lumea din afara parcului nu se lasă mai prejos, iar pentru gusturile mele, este ideală; deși futuristă, lumea din afara parcului nu încearcă să impresioneze prin dispozitive high-tech, ca un film sci-fi de duzină.

Serialul se deschide cu o secvență ”out-of-the-box”, urmând apoi să fim introduși și în sfera așa-zisului ”parc de distracții” în care se desfășoară acțiunea. Secvențele dintre această scenă și cele din ”culise” sunt alternante și relativ ușor urmărit. Lucrurile se complică însă când ni se prezintă, de fapt, cum funcționează parcul de distracții cu tematică western.

Vizitatorii din parc plătesc probabil bani grei pentru a-și face de cap în universul experimental. Prin prisma locuitorilor parcului, aceștia sunt ”nou-veniți”, iar gazdele sunt programate să fie docile față de vizitatori, cei din urmă neputând fi răniți, dar putând ataca și chiar ”ucide” gazdele.

Am înțeles încă de la început că Dolores este personajul principal al poveștii pe care o vom urmări, dar apoi am început să am oarecare dubii. Asta pentru că tatăl lui Dolores, Peter Abernathy, are un rol mai mult decât secundar în poveste, fiind probabil cel mai special dintre personajele pe care le vedem în primul episod.

Gazdele sunt androizi cu inteligență artificială, iar așa cum ne-am aștepta, mișcările și dialogurile lor sunt programate din spatele cortinei, fiecare dintre aceștia urmându-și rolul prestabilit. Dacă vreți, ca analog pentru situația aceasta, vă puteți imagina NPC-urile dintr-un joc, cu care interacționăm la un moment dat. NPC-ul are linii de dialog pe care le prezintă jucătorului și o serie de mișcări pe care le efectuează în mod repetat, pentru a asigura o ciclicitate a sa.

Intriga serialului și probabil chiar mai mult, pornește de la update-ul ce introduce ”reverii” în cadrul mișcărilor pe care androizii le pot face. Asta se leagă și de faptul că memoria lor este ștearsă când ies din rol, dar rămâne accesibilă până la suprascriere. O altă analogie o reprezintă ștergerea datelor de pe un hard-disk: până nu suprascrii informația, ai șanse să o recuperezi cu un program dedicat.

Ce se întâmplă când un astfel de android nu primește update-ul corespunzător și descoperă, de fapt, că realitatea în care trăiește nu este singulară? Asta se întâmplă cu Peter, pe care l-am menționat mai devreme, iar atitudinea sa față de propria existență m-a dus cu gândul la inteligența artificială ce poate trece un test Turing.

De asemenea, faptul că acesta devine conștient de modul în care există ridică o altă problemă de care ne-am putea lovi în viitor: ce vom face atunci când mașinăriile inteligente pe care le creăm în prezent vor deveni conștiente de propria existență? Ce se va întâmpla dacă inteligența artificială pe care acum o controlăm își va impune propriile limite și va lua decizii absolut independente?

Realitatea din lumea western a lui Dolores este relativ aceeași, dar, așa cum vedem de-a lungul primului episod, teoria haosului este reală, iar o mică schimbare va provoca reacții în lanț până la finalul ”scenetei”. Cele peste 200 de scenarii disponibile în repertoriul parcului de distracții pot fi schimbate instantaneu.

În culise descoperim și echipa care lucrează la această simulare, cu precădere pe dl. Ford, pentru care nu cred că s-ar fi găsit un actor mai bun decât Anthony Hopkins. Acesta este informat de noul update cu probleme, dar apare întrebarea: a fost o simplă greșeală sau Ford chiar dorește să vadă până unde pot ajunge androizii ce devin conștienți de faptul că trăiesc într-o simulare?

Bărbatul în Negru este cel mai surprinzător vizitator, mai ales că în primă fază pare să fie acolo doar pentru a ”se distra” în moduri foarte violente. Ulterior, se pare că același Bărbat în Negru e acolo cu un scop, se află într-o căutare, dar mi-e greu să spun care este scopul său, momentan. Uitându-mă totuși la trailer, e posibil ca acesta să fie un personaj mai pozitiv decât pare.

Motivele și tematica serialului pot fi foarte ușor extrapolate în lumea noastră, existând o serie de întrebări filozofice pe care și noi ni le putem pune la un moment dat. Dl. Ford se joacă de-a Dumnezeu în culisele Westworld și are un arsenal întreg de androizi, fiecare cu propriile amintiri mai mult sau mai puțin accesibile. Dolores este androidul original din lumea simulată și sunt tare curios să aflu dacă și ea va avea un moment de introspecție, la fel ca tatăl său.

Anthony Hopkins se pliază perfect pe rolul din serial, păstrându-și stilul meticulos caracteristic din gesturi și replici. Ed Harris, de asemenea, este ”bărbatul în negru” perfect, iar pe de altă parte, James Marsden ne prezintă rolul ”pierzătorului”, pe care aș vrea totuși să-l văd mai nuanțat și mai puternic apreciat pe viitor. Personajul lui Marsden, Teddy, are un simț al umorului fin și trage bine cu pușca, dar mi se pare că poate mai mult. Nu uit nici de Evan Rachel Wood, ce portretizează o Dolores docilă în lumea Westworld, dar care are mult mai multe trăiri și gânduri decât se vede inițial.

Deși am avut o oarecare reticență cu privire la serial și ideea din spatele acestuia, nefiind familiar nici cu filmul original din 1973, pe care este bazată noua producție, aștept cu nerăbdare următorul episod. Combinația de science-fiction și western este mult mai intrigantă decât pare inițial, iar seria de momente filozofice presărate în momente cheie ale serialului îl fac o producție aparte, care ne poate pune ușor pe gânduri cu privire la propria existență, sau la viitorul inteligenței artificiale.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail