Viitorul Sistemului Solar nu este cel pe care ni l-am dori

Viitorul Sistemului Solar nu este cel pe care ni l-am dori

O stea aflată la aproximativ 300 de ani lumină de planeta noastră ne arată care este viitorul Sistemului Solar, prin prisma astrului central.

O stea extrem de similară cu Soarele nostru se află la o distanță de 300 de ani lumină de sistemul nostru solar, iar comportamentul actual al acesteia ne oferă câteva informații despre viitorul Sistemului Solar. Acesta va avea parte de un viitor destul de luminos, doar că nu într-un sens pozitiv.

O echipă de astronomi monitorizează steaua HIP68468 de câțiva ani și au descoperit că are tendința de a ”înghiți” planetele cele mai apropiate de aceasta. Ceea ce le-a oferit un indiciu oamenilor de știință este conținutul de litiu din stea, care este de patru ori mai mare peste cantitățile normale, având în vedere că steaua are o vârstă de aproximativ 6 miliarde de ani. conform engadget.com.

Stelele ard litiul de-a lungul timpului, acesta fiind prezent în cantități din ce în ce mai reduse de-a lungul vieții corpurilor cerești. Astfel, abundența acestui element, corelată și cu prezența unor metale rezistente la căldură în componența stelei, pot fi explicate doar de ”consumul de planete” al acestei stele.

Echipa a descoperit că în interiorul stelei HIP68468 există suficient litiu și alte materiale cât să formeze șase planete de mărimea Pământului. Oamenii de știință sunt de părere că steaua mai are de ”devorat” încă două planete, cel puțin: una ar fi mai mare decât Neptun, iar cealaltă ar fi mai mare decât Pământul.

Având în vedere că această stea este foarte similară cu a noastră, descoperirea ne oferă informații despre viitorul Sistemului Solar în care trăim și despre cum va evolua acesta. Nu trebuie să ne impacientăm, însă, deoarece astfel de procese se întind pe miliarde de ani. Va mai dura extrem de mult timp până ce Pământul va fi dezintegrat de Soare, iar până atunci, Mercur și Venus sunt la rând.

Citește și:
Etichete: