Versiunea premium a YouTube aduce conținut original cu The Rock și nu numai

Versiunea premium a YouTube aduce conținut original cu The Rock și nu numai

Fără a fi momentan disponibil în țara noastră, YouTube Red este un serviciu online contra cost care, printre altele, vă permite să vă uitați la clipuri fără reclame. Se pare însă că în viitor va include mult mai multe beneficii.

Încercând să-și sporească profitabilitatea și să se alinieze din punctul de vedere al conținutului cu giganți în domeniul streaming-ului precum Netflix sau Amazon, YouTube a început să facă investiții semnificative în conținut original. Netflix deja a demonstrat că aceasta este rețeta prin care poți atrage abonați noi în curtea ta, pentru a-i ține pe termen lung.

În principiu, au mai existat speculații pe marginea acestui subiect în trecut, dar abia acum aflăm detalii oficiale despre serialele ce urmează să ajungă pe platformă. Câteva exemple sunt Lifeline, Game Grumps și Impulse.

Dwayne The Rock Johnson a fost deja contractat pentru a juca și produce Lifeline, un serial ce pare a include câteva elemente din rețeta Minority Report. Practic, niște indivizi cu numele de asiguratori călătoresc 33 de zile înapoi în timp pentru a preveni decesul clienților asigurați. Aparent, acest serial ar trebui să reprezinte vârful de interes pentru noua grilă de programe.

Tot pentru a justifica investiția într-un abonament de aproximativ 10 dolari pe lună pentru YouTube Red, Doug Liman – producătorul seriei Bourne Identity va fi responsabil de Impulse. Un serial science fiction cu un personaj feminin în centrul acțiunii, Impulse va fi construit în jurul unei tinere cu puteri supranaturale ce se poate teleporta din situații dificile. Dan Harmon, un nume pe care s-ar putea să-l recunoașteți ca fiind creatorul popularului Community, se va ocupa de o comedie cu Dan Avidan și Arin Egoraptor Hanson. Intriga serialului va fi reprezentată de eforturile celor doi de a deveni populari și de a câștiga sume semnificative de bani din competiții de eSports.

Rămâne să vedem dacă astfel de conținut va fi suficient pentru a genera abonați noi. Cei de la YouTube sunt optimiști și nu se feresc să toate bani pentru proiectul Red.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo