Următorul Avengers va aduce și personajele din Guardians of the Galaxy

Următorul Avengers va aduce și personajele din Guardians of the Galaxy
Octavian Palade
14:35 20.08.2016

Guardians of the Galaxy este unul dintre cele mai apreciate filme produse de Marvel. Se pare că acestea vor apărea în următoarea peliculă a seriei Avengers.

Se speculează de ceva timp că acțiunea din Avengers urmează să se intersecteze cu cea din Guardians of the Galaxy, iar acum există și o confirmare în acest sens.

Vin Diesel, care a jucat rolul lui Groot în primul Guardians of the Galaxy a afirmat că actorii care au jucat în filmul original, lansat în 2014, își vor face apariția și în Avengers.

Într-un videoclip publicat vineri pe contul său de Facebook, actorul Vin Diesel a confirmat faptul că Gardienii Galaxiei vor fi protagonişti ai următorului film din franciza Avengers, adică Avengers: Infinity War, care este programat să apară pe 4 mai 2018.

”Acum, gardienii vor fi incluşi în «Avengers: Infinity War» şi asta este foarte interesant. Aţi aflat înaintea tuturor”, a spus el.

Scopul videoclipului lui Vin Diesel nu a fost să dea această veste, ci acela de a arăta premiul primit de la Facebook, pentru că pagina actorului numără peste 100 de milioane de fani. Vin Diesel a mulţumit timp de 30 de minute fanilor pentru susţinerea arătată şi a spus că datorită lor a primit rolul în filmul Guardians of the Galaxy.

”Totul a pornit după ce aţi întrebat «Când vei fi într-un film Marvel?»”, a spus el.

Actorul nu a oferit mai multe detalii privitoare la rolul său din viitoarea producţie a companiei Marvel.

Totuși, până la Infinity War, fanii Guardians of the Galaxy mai au un motiv de bucurie. Guardians of the Galaxy Vol. 2, din distribuţia căruia fac parte Kurt Russell şi Sylvester Stallone, Vin Diesel, Chris Pratt, Zoe Saldana, Bradley Cooper şi Dave Bautista, urmează să fie lansat pe 5 mai 2017.

loading...