28 feb. 2016 | 10:40

Unul dintre procesele dintre Samsung și Apple a fost răsturnat

ACTUALITATE
Unul dintre procesele dintre Samsung și Apple a fost răsturnat

Apple și Samsung sunt două companii-gigant în domeniul tehnologiei, iar această veste nu e chiar o noutate. De ani buni, se acuză una pe cealaltă de copiere a patentelor, lipsă de imaginație, și se judecă pe bani buni.

Acum câteva luni, scriam că Samsung va plăti Apple cele 548 de milioane de dolari pe care i le datora, aparent, din 2011. Motivul implica furtul unor părți de design ale faimosului iPhone. Aparent, câștigarea acestui proces a fost una din ultimele dorințe ale lui Steve Jobs care zicea în biografia sa că: ”îmi voi da și ultima mea respirație dacă e nevoie, și voi cheltui până și ultimul penny din cele 40 de miliarde de dolari pe care le are Apple în bancă pentru a opri această nedreptate. Voi distruge Android, pentru că este un produs furat. Sunt în stare să declanșez un război termonuclear pentru asta.”

Apple a mai cerut lui Samsung 179 de milioane de dolari, tot în decembrie 2015, această sumă reprezentând pagubele pe care firma coreeană le-a adus companiei americane prin vânzarea a mai multor dispozitive ce conțineau tehnologii Apple. Ce e interesant că suma aceasta include și dobânda pe care Samsung trebuie s-o plătească în urma vânzării acelor telefoane acum aprope patru ani.

Se pare că Apple a cerut bani lui Samsung pentru fiecare telefon pus la vânzare în August 2012 dar și pentru fiecare telefon vândut după aceea. În plus, se mai pune și dobânda acumulată în urma intentării procesului în 2012, ajunsă la un milion de dolari. În felul acesta, e clar că Apple intenționează să usuce de bani gigantul corean prin orice metodă posibilă. Nu a fost prima oară când Apple se aruncă în tribunal împotriva Samsung. Firma americană a mai câștigat un proces în 2012 în urma căruia Apple a primit uriașa sumă de 930 de milioane de de dolari.

Aparent, nu a fost nici ultima oară când cei doi giganți se judecă. Samsung a fost acuzat și pentru copierea patentului quick links, care are ca scop permiterea dispozitivelor de a stabili dacă anumite tipuri de date, de exemplu numere de telefon, pot fi transformate în linkuri. Aparent, Curtea a dat verdictul: tehnologia de detectare a linkurilor folosită de Samsung e total diferită de cea a Apple. Chiar mai mult, se pare că Apple a fost cea care a copiat elemente dintr-unul dintre patentele Samsung, potrivit Ubergizmo.

Prin urmare, cele 120 de milioane de dolari pe care Samsung ar fi trebuit să îi plătească gigantului din Cupertino vor circula în sens invers: din buzunarele Apple în cele ale Samsung. Un purtător de cuvânt al Samsung a spus următoarele referitor la această răsturnare de situație: „decizia de azi e un câștig pentru consumatori și pune competiția unde îi e locul: pe piață, nu în curtea de judecată”.