Test agresiv de rezistență – iPhone SE versus iPhone 6S și 6S Plus

La doar câteva zile după ce noul iPhone SE a ajuns la utilizatori, acesta a fost supus unui test comparativ de rezistență alături de iPhone 6S și iPhone 6S Plus.

De fiecare dată când Apple lansează un nou gadget, indiferent dacă este vorba de un iPhone sau iPad, mai mulți internauți abia așteaptă să-l supună unor teste agresive. Cum era de așteptat, recent anunțatul iPhone SE nu este o excepție de la regulă.

În teorie, noul iPhone SE are destul de multe în comun la capitolul configurație hardware cu iPhone-ul 6S lansat anul trecut. Există și câteva diferențe, mai ales în privința performanței senzorului de amprentă, dar acelea le-am detaliat deja. Cea mai mare diferență constă însă în designul general al aparatului. După cum se poate vedea cu ochiul liber, acesta este identic cu un iPhone 5S, cu excepția faptului că poate fi achiziționat în nuanța Rose Gold care nu era disponibilă în urmă cu mai bine de doi ani.

Trecând însă peste specificații, cei de la SquareTrade, o publicație online, au decis să testeze într-un mod cât se poate de precis nivelul de anduranță în noului iPhone SE în comparație cu iPhone 6S și 6S Plus. Având în vedere designul diferit al dispozitivelor, niște diferențe erau previzibil, dar nu se așteptau prea mulți să fie atât de mari.

În definitiv, nu a durat foarte mult pentru a se ajunga la concluzia că un iPhone SE este mult mai sensibil decât telefoanele mult mai mari ale gigantului din Cupertino. Față de 6S care s-a îndoit la o presiune de 77 de kilograme, un iPhone SE a cedat la doar 72 kilograme. La 80 de kilograme, greutatea la care s-a îndoit un iPhone 6S Plus, noul SE a devenit nefuncțional.

În privința rezistențe sub apă, în mai puțin de un minut, un iPhone SE s-a închis și a refuzat să mai pornească, în timp ce un iPhone 6S a stat fără probleme la aceeași adâncime de 1,5 metri timp de 30 de minute, perfect funcțional, singurul său defect la final fiind difuzorul.

Alexandru Puiu
06:50 05.04.2016
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video