Telefoanele viitorului ar putea fi implantate în cap

Telefoanele viitorului ar putea fi implantate în cap

Liderii din industria IT sunt de părere că ne îndreptăm către un viitor în care telefoanele vor fi implantate în cap.

După cum au declarat mai mulți oameni de știință, smartphone-ul este printre cele mai importante lucruri pe care le deține o persoană în ziua de azi. Având în vedere aceste lucruri, nu ar trebui să fim surprinși că la Forumul Economic Mondial, care are loc în Davos, Elveția, liderii din industria tech au ajuns la concluzia că smartphone-urile viitorului vor fi implantate în cap.

Conform publicației CNET, progresele în materie de softwarevor vor fi responsabile pentru schimbările rapide pe care le vom vedea în perioada următoare. ”Acum vine cea de-a două epocă a mașinăriei. Computerele și alte invenții fac pentru puterea mentală (dându-ne puterea de a înțelege și de a modifica mediile înconjurătoare) ceea ce motorul cu aburi și descendenții săi au făcut pentru puterea fizică”, a declarat Erik Brynjolfsson, angajat din cadrul MIT.

Astfel, telefoanele încorporate ar putea fi disponibile pe piață până în anul 2023, dacă este să ne luăm după predicțiile celor prezenți la Davos. Desigur, în aceste condiții apar numeroase alte probleme, precum cele legate de reîncărcare sau confidențialitate. Pentru sectorul medical, însă, asemenea tehnologii ar înseamna posibilitatea de a monitoriza starea de sănătatea a unei persoane mult mai ușor.

Nu în ultimul rând, până în anul 2026, una din zece mașini pe străzile din Statele Unite ar urma să fie autonomă. O știre recentă sugera că Ford și Google vor construi automobile autonome folosind tehnologia și sistemul de radar prin laser ale Google, în timp ce Ford, probabil, își va pune la dispoziție infrastructura și metodele de fabricație pentru noua serie de automobile. Puteți citi mai multe despre predicțiile de la Davos aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: