Smartwatch-ul Evolio X-Watch Pro e ieftin și vrea să te transforme în spion

Smartwatch-ul Evolio X-Watch Pro e ieftin și vrea să te transforme în spion
18:43 06.06.2016

Evolio a fost prima companie care a adus pe piață un smartwatch sub brand românesc. Se numea X-Watch, iar acum vedem și modelul X-Watch Pro, cu niște specificații ceva mai interesante.

Gadgetul se conectează cu smartphone-ul utilizatorului prin funcția bluetooth astfel încât permite primirea și efectuarea de apeluri telefonice sau trimiterea de SMS-uri direct de pe ecranul tactil IPS de 1.54 inch. Pentru că beneficiază de slot pentru cartelă SIM, ceasul inteligent poate fi folosit totodată ca telefon propriu-zis.

X-watch Pro receptionează automat notificări pentru e-mailuri sau diverse aplicații precum facebook, whatsapp, twitter sau skype. În același timp, smartwatch-ul monitorizează activitatea fizică a utilizatorului și afișează numărul de pași, calitatea somnului sau perioadele de sedentarism.

X-watch Pro este dotat cu slot pentru card SD și cameră pentru fotografii instantanee sau filmări discrete. Noul smartwatch dispune de un mediaplayer pe care se pot vizualiza filme, imagini sau asculta fișiere audio. Totodată, ceasul are funcție antifurt, astfel încât se declanșează un semnal de alarmă atunci când smartphone-ul cu care este conectat se îndepărtează.

Gadget-ul este compatibil cu Android și iOS și este disponibil în două culori, negru și albastru.

X-watch Pro poate fi achiziționat începând de azi și costă numai 299 lei.