15 iul. 2016 | 10:39

Revista presei: atentat terorist cu 84 de morți și 150 de răniți la Nisa; Spitalul de Arși nu a cheltuit banii de investiții;

ACTUALITATE
Revista presei: atentat terorist cu 84 de morți și 150 de răniți la Nisa; Spitalul de Arși nu a cheltuit banii de investiții;

Din păcate, ziua de azi începe cu vești tragice. Un individ a lovit pe 14 iulie intenţionat cu un camion sute de persoane care asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Bilanțul victimelor este de 84 de morți și 150 de răniți.

Pentru că suntem conștienți că nu vă putem oferi (încă) toate informațiile de care aveți nevoie, dar pentru că am vrea să găsiți cât mai multe știri utile, din domenii variate, pe site-ul Playtech, am creat rubrica ”Revista presei”.

Şoferul de origine tunisiană al camionului care a lovit sute de persoane în atacul de la Nisa avea asupra sa arme automate şi grenade, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate franceze, citate de postul BFM TV. Camionul a lovit cu viteza de 60-70 km/h pe o distanţă de circa doi kilometri, trecând peste sute de persoane aflate pe Bulevardul „Promenade des Anglais”, pentru a sărbători Ziua Națională a Franței. Bilanțul victimelor este de 84 de morți și 150 de răniți, printre răniți aflându-se și doi români.

Conform unor surse, în vehiculul de 16 tone, cu lungimea de 10 metri, al cărui şofer a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, au fost găsite arme automate şi grenade. Poliţia a anunţat că focurile de armă auzite au fost trase de forţele de ordine pentru oprirea camionului.

Statul Islamic este principalul suspect în cazul atacului comis joi seară în oraşul francez Nisa, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. Autorităţile franceze iau în calcul mai multe ipoteze în cazul atacului în care a fost utilizat un camion. Una dintre ipoteze este cea a unui „act criminal” comis de un extremist, posibil un individ cu probleme psihice. Acesta se afla singur în camion și avea antecedente penale, dar niciunul legat de acțiuni teroriste.

A doua ipoteză este cea a unui atentat comis de organizaţia teroristă Stat Islamic sau de reţeaua teroristă Al-Qaida. Organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic a revendicat atentatele comise pe 13-14 noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi. Reţeaua teroristă a avertizat Franţa cu noi atentate, fiind principalul suspect în acest caz, în contextul în care atacul intervine într-un moment simbolic – Ziua Naţională. Poți citi mai multe despre acest subiect aici, iar reacțiile oficialilor români pot fi găsite aici.

Pe plan local, ne confruntăm cu un sistem medical bolnav. Infecţii intraspitaliceşti, dezinfectaţi diluaţi, un caz de transfuzie greşită de sânge, pacient cu răni infectate cu larve, resurse limitate şi medici acuzaţi că luau mită pentru operaţii estetice sunt doar câteva dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul nostru medical. Se pare că nu s-a petrecut nicio minune și că nu am învățat nicio lecție după Colectiv.

Pacientul cu rana infectată de larve este ultimul caz descoperit într-un şir lung de probleme cu care se confruntă, de câţiva ani, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. Pe site-ul tolo.ro au apărut, joi, imagini cu un pacient pe rănile căruia se aflau larve, iar filmuleţul a fost făcut chiar de un medic al spitalului care a vrut să arate ce se întâmplă acolo.

Dezvăluirea vine la doar o zi după ce ziarul Puterea a publicat o anchetă privind o pacientă care a murit după o transfuzie greşită de sânge. În ambele cazuri Ministerul Sănătăţii şi organele de cercetare penală au demarat anchete. Inspecţia Sanitară a dispus, joi seara, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei. șefii Spitalului de Arși nu au cheltuit nici jumătate din bugetul de investiție din ultimii 10 ani.