Popularitatea și vânzările Pokemon Go au atins niveluri absurde

Popularitatea și vânzările Pokemon Go au atins niveluri absurde
Alexandru Puiu
07:31 02.08.2016

În urma postărilor de pe Facebook despre Pokemon Go, ați fi tentați să credeți că popularitatea jocului s-a mai ponderat un pic. Vânzările ne confirmă faptul că nu este deloc așa.

Cei de la Niantic au dat lovitura în urmă cu aproximativ o lună, când au lansat Pokemon Go. Numărul surprinzător de mare de jucători a facilitatea generarea de profituri astronomice pentru un număr semnificativ de companii care nu s-au implicat direct în crearea titlului. The Pokemon Company – deținătorii și distribuitorii licenței pentru Pokemon, Nintendo – care deține 30% din Pokemon Company și, nu în ultimul rând, Apple, care preia 30% din fiecare instalare sau achiziție in-app a oricărui titlu din AppStore.

Detaliile de mai sus sunt însă doar de fond, informații mai precise pe marginea Pokemon Go tocmai au fost publicate de cei de la App Annie. Astfel ni se confirmă că joculețul cu accente pe realitatea augmentativă a fost instalat de peste 100 milioane de ori, în creștere cu 25 milioane față de finalul lunii iulie. În principiu, s-ar putea să există o mică variație între valorile publicate de App Annie și cele reale, dar trendul este cu siguranță același. În doar 19 zile de disponibilitate, TechCrunch a confirmat că, pe Android, Pokemon Go a fost instalat de 50 milioane de ori în doar 19 zile. ColorSwitch, fostul deținător al recordului, a atins același prag de 50 milioane în 77 de zile.

În încasări din versiunea de iOS și Android, Pokemon Go generează aproximativ 10 milioane de dolari în fiecare zi, o valoare cu atât mai impresionantă cu cât titlul este disponibil de doar trei săptămâni. Partea interesantă este că popularitatea altor titluri de mobil nu a fost afectată într-un mod semnificativ, fiind mai degrabă o dovadă a faptului că jucătorii de Pokemon nu sunt aceeași cu cei de Candy Crush Saga sau Clash of Clans.

Partea bună este că lansarea unui astfel de titlu, a crescut semnificativ interesul pentru realitate augmentativă și, pe viitor, va funcționa ca o lecție pentru alți dezvoltatori vizavi de modul în care poți crea jocuri foarte atractive. ,,Până la această oră, ar trebui să fie evident că lansarea Pokemon Go a fost ca o revelație pentru AR, iar succesul său nu s-a reflectat în pierderi pentru alte jocuri și aplicații mobile.

Sursa: Engadget
Comentarii
loading...