Organizația Mondială a Sănătății nu va mai considera transsexualismul o boală psihică

Organizația Mondială a Sănătății nu va mai considera transsexualismul o boală psihică
14:30 29.07.2016

Organizația Mondială a Sănătății își va actualiza, pentru prima oară în zeci de ani, lista cu boli psihice. Se pare că transsexualismul nu se va mai găsi printre ele. 

Categorizarea revizuită va fi publicată în 2018, iar vestea legată de această modificare vine imediat după ce un studiu publicat în The Lancet Psychiatry explică de ce transsexualismul nu ar trebui diagnosticat ca boală psihică. „Stigmatul asociat cu bolile mentale și identitatea transsexuală a contribuit la statutul legal precar și la încălcarea drepturilor oamenilor”, a explicat cercetătorul Geoffrey Reed de la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, citat de Science Alert.

Definirea transsexualismului ca boală psihică a fost folosită ca argument pentru a justifica interdicțiile în ceea ce privește îngrijirea medicală și a contribuit la percepția potrivit căreia transsexualii trebuie tratați de specialiști psihiatri. În cadrul studiului, cercetătorii au intervievat 250 de oameni transsexuali cu vârste cuprinse între 18-65 de ani și au descoperit, așa cum era de așteptat, că majoritatea aveau traume legate de respingere socială și violență.

Studiul confirmă bănuielile experților, potrivit cărora dezechilibrele psihice ar putea proveni din stigmatizare și din tratamentul primit din partea societății, mai degrabă decât din aspectele care vin la pachet cu identitatea transsexuală. Următorul pas este ca această teorie să fie confirmată de și mai multe cercetări globale.

Chiar dacă revizuirea clasificărilor nu va schimba atitudinile și comportamentele agresive peste noapte, oamenii de știință cred că, pe termen lung, vor avea loc schimbări pozitive în acest sens. În primul rând, cei care se simt, din motive necunoscute oricărei ființe raționale, îndreptățiți să fie agresivi față de ceea ce nu pot înțelege, nu vor mai putea folosi instabilitatea psihică pe post de argument. Cercetătorii sunt conștienți de faptul că studiul citat este limitat, mai ales că a implicat doar voluntari, dar sunt și mai conștienți de faptul că nu e în regulă ca lucrurile să rămână în acest stadiu.

loading...