O companie românească ar putea schimba sistemele medicale din întreaga lume

O companie românească ar putea schimba sistemele medicale din întreaga lume

Proiectele celor de la Qualitance ar putea duce la o serie de schimbări importante în sectorul medical.

Qualitance este o companie de consultanță și testare software din România care promovează, printre altele, conceptul de rapid prototyping. Mai bun, mai rapid, mai eficient pentru clienții săi și pentru noile infrastructuri care apar. Compania a fost implicată în mai multe proiecte interesante în ultima vreme, iar unele dintre acestea ar putea aduce în viitor schimbări majore în sistemele medicale.

Unul dintre proiectele care ne-a atras atenția a fost sistemul prin care pacienții și echipamentele dintr-un spital pot fi monitorizate în timp real. Acesta ar putea fi extrem de util atât pentru rudele pacienților, care pot avea acces la informații în legătură cu cei dragi, cât și pentru administratorii spitalelor. În cazul unei operații, de exemplu, pacientul ar primi un mic dispozitiv wearable (o brățară ce nu presupune costuri mari de fabricare) pe care se regăsește un cod de bare.

Cel care însoțește pacientul scanează codul de bare, prin intermediul unei aplicații speciale, iar sistemul asociază cele două dispozitive. Din acel moment, persoana care așteaptă în sală ar primi în timp real informații în legătură cu ruda sa. Notificările sunt furnizate pe baza locației persoanei în cadrul clădirii, astfel că persoana care așteaptă va ști, de exemplu, când pacientul părăsește sala de operații.

Mai mult decât atât, acest lucru i-ar ajuta pe administratorii unui spital să ia cele mai bune decizii cu privire la aparatură, furnizând informații extrem de utile în legătură cu gradul de utilizare al dispozitivelor.

Qualitance s-a dezvoltat foarte multe în ultima perioadă, iar în prezent are peste două sute de angajați. Compania va deschide un birou și în Sydney, iar oficialii se așteaptă să vadă o rată a profitului de 10% pentru anul 2016. De asemenea, ei estimează o cifră de afaceri de aproximativ șase milioane de euro.

Citește și: