Microsoft are planuri mari pe viitor în privința inteligenței sale artificiale

Microsoft are planuri mari pe viitor în privința inteligenței sale artificiale

După fiasco-ul de proporții generat de afirmațiile făcute pe Twitter de către inteligența sa artificială Tay , Microsoft nu a decis să ia o pauză din a mai dezvolta ceva asemănător, ci plănuiește să extindă acest proiect mai departe.

Cu ocazia conferinței Build dedicate dezvoltatorilor de aplicații Microsoft, Satya Nadella a anunțat că gigantul din Redmond plănuiește să crească numărul de inteligențe artificiale dedicate aplicațiilor de chat (chatbots).

Asemănătoare cu Tay, dar dedicațe unui număr mai mare de aplicații, printre care se numără și Skype, aceste inteligențe artificiale vor putea cumpăra bilete la filme, rezerva camere de hotel, sau comanda pizza în locul utilizatorilor. Satya Nadella a încercat să încurajeze dezvoltatorii prezenți la Build să dezvolte aplicații care să poată folosi noile inteligențe artificiale ale Microsoft.

În realitate, Microsoft încearcă să reproducă succesul pe care l-a avut cu WeChat în China. Această aplicație de chat funcționează împreună cu o inteligență artificială dezvoltată de Redmond și îi ajută pe chinezii de rând la cumpărături, să cumpere bilete la filme și să cheme taxiuri. Deși Facebook și Amazon deja lucrează din greu la sisteme de inteligență artificială care acționează pe post de asistenți personali ai utilizatorilor, Microsoft are până acum cel mai mare succes la acest capitol, de vreme ce WeChat este folosită intens în China.

Din păcate, primele teste pe care Microsoft le-a făcut în Occident cu o inteligență artificială similară cu cea din WeChat a fost un fiasco. De vreme ce chinezii nu își bat capul cu Hitler, rasismul sau misoginia, inteligența artificială chineză a funcționat în parametri normali. În momentul în care aceasta a s-a confruntat cu mentalitatea americană, Tay a devenit brusc un mic monstru rasist și misogin care nega cu vehemență existența Holocaustului. Iar asta nu pentru că așa ar fi dezvoltat-o cei de la Microsoft, ci pentru așa erau oamenii cu care Tay interacționa.

Chiar și așa, Nadella insistă ca Microsoft să fructifice mai departe potențialul deținut de o inteligență artificială precum Tay, dar pentru a face asta va trebui mai întâi să se asigure că aceasta nu va cădea pradă din nou farselor făcute de ”glumeții” Internetului.

Citește și: