Jack Reacher: Never Go Back – Și totuși, dacă te întorci, fă-o cum trebuie [PLAYFILM]

Jack Reacher: Never Go Back - Și totuși, dacă te întorci, fă-o cum trebuie [PLAYFILM]

Jack Reacher: Never Go Back promite mai multă acțiune din partea protagonistului, dar dezvăluie și o altă latură, poate neașteptată, a acestuia.

Contrar titlului noii pelicule, Jack Reacher se întoarce și de data aceasta are sarcini mult mai grele, care implică mai multe personaje. Pentru că nu puteam să văd despre ce e vorba în al doilea film fără să îmi fac temele, am vizionat și prima peliculă și am descoperit rapid niște paralele, dar și niște diferențe între Jack de atunci și Jack de acum. Cel mai remarcabil lucru, la prima vedere, este că Jack este mai ”bătăios” decât în primul film. Dacă tot s-a întors, acesta este hotărât să-și ducă treaba la bun sfârșit fără să încaseze prea mult, chiar dacă uneori se întâmplă și asta.

Jack Reacher își păstrează perspicacitatea cu care ne uimește în primul film și face legăturile necesare când și unde este nevoie, iar asta se vede încă din scena de început a filmului. De asemenea, Jack rămâne posesorul aceluiași stil sarcastic de discuție, pe care și celelalte personaje îl au, astfel că Reacher nu este ”mai breaz”. În fond, n-ar fi amuzant dacă doar un singur personaj ar face pe deșteptul, iar ceilalți n-ar ține pasul cu dialogul.

Scenariul noului film nu aduce niciun personaj din prima peliculă înapoi pe marile ecrane, dar ne aduce oameni noi și o poveste mai tensionată și mai încurcată decât prima. Jack Reacher (același Tom Cruise, ceva mai bătrân) are acum de-a face cu maiorul Susan Turner (Cobie Smulders), eliberată din funcția pe care o deține în cadrul Poliției Militare a SUA după ce este acuzată de spionaj. Firește, Reacher va face tot ce îi stă în putință pentru a-i dovedi nevinovăția lui Turner, care pare să fie și un oarece punct de interes sentimental pentru acesta, mergându-se pe ideea din primul film. Lucrurile se complică în momentul în care Reacher descoperă că ar putea fi tată, acesta fiind firul narativ secundar al filmului, ce se desfășoară în paralel cu firul principal, al investigației nonconformiste făcute de fostul militar.

Jack Reacher: Never Go Back mi s-a părut mai bun decât prima producție, mai ales că nu se reciclează nimic din primul film, singurul element comun fiind Jack însuși. Cum am spus și la începutul recenziei, Jack este mai violent decât în prima peliculă, dar descoperim mai mult din latura sa sensibilă. Pare să aibă sentimente pentru Turner, iar la fel va avea și pentru tânăra Samantha (Danika Yarosh), pentru care ajunge să nutrească sentimente paternale care nu țin cont de o probă ADN sau de o decizie a instanței. Filmul oferă și un oarecare final deschis în privința lui și a maiorului Turner, iar fiecare poate alege ce vrea din ultimul schimb de replici.

Pe alocuri, scenariul are mici gafe, cea mai ”grosolană” fiind discrepanța între scenele execuției a doi soldați, în comparație cu replica lui Turner. Dacă tot am ajuns aici, Jack Reacher: Never Go Back, este construit destul de bine din punct de vedere al imaginii. Execuția celor doi soldați despre care amintesc este, însă, extrem de slabă din punct de vedere imagistic. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca unele scene de luptă dintre Reacher și inamicii săi să fie filmate de la o distanță puțin mai mare și cu niște durate mai mari pe un singur cadru. Uneori, lucrurile devin derutante, deși în principiu, observăm că nici Jack, dar nici băieții răi, nu sunt invincibili.

Bătaia doare, într-adevăr, iar filmul construiește plăcut astfel de scene, introducând profesionalismul de luptă corp la corp pe care te-ai aștepta să-l vezi de la militari de top și de la mercenari. Jack Reacher: Never Go Back, pune ceva mai mult accent pe folosirea armelor de către protagonist, chiar dacă acesta se bazează pe propriile aptitudini de rupt mâini și picioare.

Mă bucur să văd un personaj principal feminin construit fără adaos nedorit de clișee. Maiorul Turner amintește despre misoginismul întâlnit în armată, unde este încă dificil traiul pentru o femeie, dar nu încearcă să pozeze într-o super-femeie care face și desface. Turner știe să dea un pumn sau mai mulți, dar nu este menajată atunci când ajunge să fie izbită de un perete. Aleargă cot la cot cu Reacher (iar aici am fost curios pe tot parcursul filmului dacă el aleargă încet sau dacă ea aleargă repede) și se bate cot la cot cu el. Nu mai avem de-a face cu tipul de personaj din primul film (care nu mi-a displăcut), ci avem de-a face cu o femeie care știe că va trebui să se murdărească pe mâini mai devreme sau mai târziu și care nu se teme de asta. Nici Samantha nu este un personaj slab în Jack Reacher: Never Go Back. Face greșeli tipice unui adolescent, și nu din cauză că ar fi fată; Sam este destul de descurcăreață, se vede că a absolvit ”școala vieții”, chiar dacă are doar 15 ani.

Filmul nu oferă un personaj principal care le știe pe toate; ne oferă un Jack Reacher care știe multe și care înțelege unde poate exista o legătură între A și B. Filmul nu oferă un personaj feminin care să reprezinte întruchiparea idealului feminist; ne oferă o Susan Turner care este tratată normal, atât când vorbim de bine, cât și când vorbim de rău. Filmul nu ne oferă cascadorii nebunești, chiar dacă Tom Cruise e în stare să le facă de unul singur; ne dă ocazia să vedem îndeaproape parcursul personajului care are doi pumni și două picioare pe care știe să le folosească fără să zboare ireal prin aer. Filmul nu vine cu feeling-ul din ce în ce mai des întâlnit, de film făcut pentru bani; vine cu un feeling de film de acțiune cu personaje bine definite, ce au fiecare propria lor poveste de viață (în principiu, poveștile lui Jack, Reacher și Sam sunt dezvăluite, pentru a nu ne încărca inutil cu prea multe povești) și care trebuie să o scoată la capăt cumva.

Dacă ați văzut primul film, atunci Jack Reacher: Never Go Back merită văzut pentru a descoperi o evoluție a personajului dincolo de planul profesional. Dacă nu ați văzut primul film, puteți înțelege destul de repede despre ce este vorba, care e ideea cu Jack, de ce e el așa de grozav și nu numai. Mici elemente de dialog sunt suficiente pentru a-i crea un portret lui Jack, adresat celor ce văd noua peliculă fără să fie inițiați deja. Per total, dacă vreți acțiune fără povești de dragoste adăugate doar pentru a arăta publicului un sărut, atunci Jack Reacher: Never trebuie vizionat.

Citește și: