Infinite Warfare va fi următorul joc Call of Duty: ce surpriză ne pregătesc dezvoltatorii

Infinite Warfare va fi următorul joc Call of Duty: ce surpriză ne pregătesc dezvoltatorii
16:32 28.04.2016

Zilele acestea am avut ocazia de a afla câteva zvonuri foarte interesante în legătură cu seria Call of Duty.

În cazul în care sunteți fani ai seriei Call of Duty, probabil v-ați întrebat cum are de gând să vă surprindă Activision în acest an. Vă spuneam în urmă cu o lună despre faptul că acțiunea din următorul titlu ar putea avea loc în spațiu, însă de atunci, nu am mai auzit nimic în legătură cu acest subiect. În schimb, am avut parte de informații mult mai interesante.

Call of Duty Infinity Warfare 1

Zilele trecute, un utilizator de PlayStation 4 care naviga în PlayStation Store a descoperit jocul Call of Duty: Infinite Warfare. Desigur, jocul nu putea fi descărcat întrucât se afla în secțiunea ”Trending”, însă descoperirea a trezit interesul comunității de gameri, care au creat și o secțiune specială pe Reddit unde pot discuta despre acest subiect.

Nu au trecut decât câteva ore de la acel, iar acum, avem parte de noi informații în legătură cu următoarea producție marca Infinity Ward. Prin intermediul Snapchat, site-ul Charlie Intel a făcut rost de o imagine în care putem vedea ”un card de precomandă” pentru Call of Duty: Infinity Warfare. Este vorba, mai exact, despre ediția Legacy a jocului, care se pare că va veni la pachet cu o versiune Remastered de Call of Duty 4: Modern Warfare.

Call of Duty Infinity Warfare

Lansat în 2007, Modern Warfare a fost cel mai apreciat shooter al anului, reușind să obțină review-uri mult mai bune decât Crysis, principalul său rival din acea perioadă. A dat naștere seriei Modern Warfare, care a generat miliarde de dolari pe parcursul anilor și care a continuat cu Modern Warfare 2 (lansat în anul 2009) și Modern Warfare 3 (lansat în 2011). Dintre acestea, Modern Warfare 2 a avut probabil cel mai reușit mod multiplayer, fiind jucat până în ziua de azi de către mii de oameni din toată lumea.

 

loading...