01 sept. 2016 | 15:12

IFA 2016: HTC One A9S este, practic, un iPhone cu Android

ACTUALITATE
IFA 2016: HTC One A9S este, practic, un iPhone cu Android

HTC One A9S tocmai a fost lansat oficial, în cadrul IFA 2016, și se pare că taiwanezii nu au înțeles nimic din criticile aduse modelului One A9. HTC One A9S vine cu specificații mai bune, dar și cu un design și mai similar cu cel al iPhone 6S. 

Anul trecut, HTC One A9 stârnea controverse datorită liniilor ”împrumutate” de la iPhone 6S. Acum, cu câteva zile înainte de lansarea iPhone 7, în cadrul IFA 2016, HTC a prezentat modelul One A9S, un smartphone cu specificații decente, ceva mai bune decât cele ale telefonului de anul trecut, dar cu un aspect complet lipsit de originalitate.

HTC One A9S este construit în jurul unui display de 5 inch cu rezoluție full HD. Sub acesta se ascunde un procesor Mediatek Helio P10, 2 sau 3GB memorie RAM și 16 sau 32GB spațiu de stocare.

Smartphone-ul are și un senzor de amprente poziționat frontal, la fel ca în cazul HTC 10, iar camerele foto sunt de 13, respectiv 5MP.

Pe partea de software, ne bucurăm să vedem că modelul împrumută de la vârful de gamă de anul acesta. Androidul este unul curat, iar taiwanezii au integrat și HTC Boost+. HTC Boost+ îți păstrează telefonul în stare perfectă, prin alocarea dinamică de resurse în funcție de necesități, fluidizând trecerea de la o aplicație la alta și reducând în același timp consumul inutil de energie al aplicațiilor din background.

În plus, HTC Freestyle Layout elimină afișarea tip grilă de pe ecran și te lasă să fii creativ. Poți trage iconițele, etichetele și widget-urile oriunde. Le poți stratifica, suprapune, grupa și așeza în multe alte feluri. Poți chiar asocia etichetele cu aplicații și poți elimina complet iconițele de pe ecran.

HTC One A9s va fi disponibil local în a doua jumătate a trimestrului IV.

Playtech se află la IFA 2016 și vă aduce cele mai interesante informații despre lansările de acolo.