Ideea unei fete de 12 ani ar putea anula efectele adverse ale medicamentelor

Ideea unei fete de 12 ani ar putea anula efectele adverse ale medicamentelor
Andrada Bonea
14:12 08.08.2016

Organismul uman este imprevizibil, așa că, atunci când îi administrezi un medicament noi, e greu de stabilit în prealabil dacă vor exista efecte adverse. Unele dintre ele sunt inocente, cum ar o mică amețeală sau o stare de vomă, dar altele sunt cu adevărat periculoase.

Sofia Tomov, o fată de 12 ani, vrea să oprească aceste efecte și are toate șansele să și reușească. Tomov este una dintre cele 10 finaliste ale competiţiei Discovery Education 3M Young Scientist Challenge, datorită muncii ei pentru dezvoltarea algoritmii computerizaţi care ar putea selecta persoanele care dezvoltă efecte adverse în cazul utilizării anumitor medicamente.

Tânăra a declarat pentru Business Insider că inspiraţia pentru proiect a venit de la reclamele la medicamente şi lunga listă de efecte adverse prezentată la final. După mai multe cercetări, eleva de clasa a șaptea a aflat că efectele adverse provocate de medicamente reprezintă a patra cea mai comună cauză a morţii în Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii au stabilit, de asemenea, că anumite mutaţii genetice sunt asociate cu reacţiile adverse ale unor medicamente. „Desigur, mutaţiile rezolvă doar jumătate din problemă. Medicii trebuie să ştie când pacientul are o anumită mutaţie. Aceştia trebuie să descopere o mutaţie într-un genom cu miliarde de baze,” spune tânăra, în clipul de mai sus.

Aceasta a încercat să creeze un algoritm computerizat, capabil să trieze codul genetic. Tomov s-a oprit la algoritmul numit ,,Apostolico-Giancarlo”, pe care l-a introdus pe mai multe procesoare. Aceasta a povestit că cea mai dificilă parte din proiect a fost construirea codului pentru algoritm. În continuare, intenționează să perfecționeze algoritmul, astfel încât să determine cât mai rapid dacă o persoană are o mutație genetică sau nu.

Comentarii
loading...