Huawei P9 lite aduce specificații bune la preț scăzut și va ajunge și la operatori

Huawei P9 lite aduce specificații bune la preț scăzut și va ajunge și la operatori

Huawei lansează pe plan local P9 lite, un smartphone cu specificații foarte bune, care are toate șansele să devină unul dintre cele mai bine vândute modele din România.

Modelul Huawei P9 Lite integrează un ecran FHD, cu diagonală de 5,2 inci, rezistent la zgârieturi datorită protecției oferite de Corning Gorilla Glass 4.

P9 lite ar trebui să ofere și cu performanțe bune, datorită procesorului HiSilicon Kirin 650 cu opt nuclee, conceput pentru a eficientiza resursele telefonului. În ceea ce privește memoria disponibilă, dispozitivul oferă 2GB de RAM și 16 GB de stocare, spațiu care poate fi extins cu ușurinta cu ajutorul unui card microSD.

Camera foto de 13MP reprezintă încă o surpriză plăcută. Aceasta include modul de fotografiere PRO, care îi va mulțumi până și pe cei mai pretențiosi utilizatori. Aceștia vor putea seta manual expunerea, nivelul ISO și balansul de alb. Mai mult decât atât, P9 lite integrează un mod PRO și în cazul capturilor video. Tot legat de partea video, tehnologia pentru stabilizarea optică a imaginii (OIS) a fost inclusă, astfel că utilizatorii vor putea surprinde clipuri video clare în orice condiții de iluminare.

Surprinzător, având în vedere prețul scăzut al aparatului, Huawei P9 lite dispune și de un senzor de amprente.

Disponibil în două variante de culoare, alb și negru, modelul va avea un preț de aproximativ 1200 RON. Deocamdată, îl găsiți AICI, dar va ajunge curând și în ofertele operatorilor. 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: