HTC Desire 650 are un preț accesibil și specificații decente

HTC Desire 650 are un preț accesibil și specificații decente

Sunt multe motive pentru a îndrăgi creațiile HTC, iar faptul că taiwanezii lansează câteva terminale noi pe an, precum HTC Desire 650, ajută să-și mențină relevanța în piață.

În urmă cu câteva săptămâni, au apărut primele zvonuri vizavi de un destin trist pentru HTC. Mai multe surse au confirmat la momentul respectiv că sunt șanse semnificative ca un gigant care ne-a oferit unele dintre cele mai inovative și atrăgătoare smartphone-uri, se va retrage din activitate. Din fericire, ulterior s-a dovedit că acele speculații sunt complet false, iar HTC face în continuare eforturi pentru a-și menține relevanța într-o piață cât se poate de agresivă.

O victorie recentă înregistrată de companie, deși nu foarte evidentă, este dată de faptul că se ocupă de producția telefoanelor Google Pixel, deși sigla celor de la HTC nu poate fi văzută nicăieri pe carcasa aparatelor sau în interior. În plus, tot cei de la HTC, printr-o gamă foarte variată de produse, încearcă să se adreseze utilizatorilor cu bugete mai mici sau mai mari pentru achiziția unui smartphone.

Chiar dacă HTC 10 nu a reușit să facă valuri suficient de mari în domeniul telefoanelor, cel puțin nu pe cât și-ar fi dorit producătorul, taiwanezii nu se descurajează și își orientează atenția către linia de smartphone-uri Desire, mult mai accesibile, cu un raport preț/performanță foarte bun.

Cel mai recent membru al gamei HTC Desire este modelul Desire 650. Ilustrat în imaginile de mai sus, acesta nu iese neapărat în evidență printr-un design revoluționar, dar arată bine și îl puteți achiziționa în două variante de culoare. Noul HTC Desire 650 este construit în jurul unui panou HD de 5 inci cu o rezoluție nativă de 1280 x 720 de pixeli. Partea de procesare este o combinație între un quad core Snapdragon, 2GB RAM și o memorie internă de 16GB ce poate fi extinsă cu ușurință prin carduri microSD.  În ceea ce privește posibilitățile de captură, are o cameră principală de 13 megapixeli cu F/2.2 și una frontală pentru selfie-uri de 5 megapixeli cu F/2.8. Ambele camere pot filma conținut Full HD cu suport pentru HDR.

Noul HTC Desire 650 este certificat Hi-Resolution Audio și are un sistem audio puternic de tip BoomSound. Acumulatorul de 2200 mAh va reuși să vă țină o zi departe de priză, iar sistemul de operare preinstalat va fi Android 6.0 Marshmallow. Momentan, telefonul s-a lansat doar în Taiwan.

Citește și:
Sursa: Ubergizmo